Virgil Pîrvulescu spune că primarul Gutău s-a folosit de Andrei Gheorghiu în tot acest timp

Într-o ultimă declarație a viceprimarului liberal Virgil Pîrvulescu, acesta vorbește deschis despre tactica politică a lui Mircia Gutău prin care l-a manipulat pe Andrei Gheorghiu, viceprimarul USR, să realizeze diverse proiecte și apoi să se folosească de acestea pentru imaginea proprie.

Exemplul cel mai elocvent în acest sens este Andrei Gheorghiu, pe care l-ați ademenit într-un anume fel, nu mai contează cum, și apoi orice a făcut Andrei Gheorghiu în primărie v-ați asumat meritele. Orice idee a avut a fost prezentată ca ideea dumneavoastră. Este frumos aşa, domnule primar?

Viceprimarul liberal Virgil Pîrvulescu.

Ideea pe care o prezintă Pîrvulescu privind folosirea lui Andrei Gheorghiu de către Mircia Gutău propune faptul că viceprimarul USR a fost un simplu pion încă de când a ales să se alăture votului în Consiliul Local, formând o majoritate PSD/PER/USR împotriva PNL.

Privind în perspectivă, dintre cei trei consilieri USR (Andrei Gheorghiu, Alin Manda și Andreea Iordache), viceprimarul Gheorghiu a ieșit cel mai prost din ”combinația” la care se gândea că o va face alături de Mircia Gutău. În schimb, ceilalți doi consilieri s-ar bucura deja de diverse avantaje, fiind apropiați fideli ai primarului și respectând fiecare vot în parte acordat proiectelor propuse de liderul ecologiștilor.

Aproape de sfârșitul comunicatului oferit de liberal, acesta face o călătorie în timp și prezintă ceea ce va face în momentul în care va deveni primar:

Degeaba mă atacaţi că nu am adus eu investitori. Când voi ajunge primar voi respecta fiecare lucru pe care l-am promis și atunci voi avea pârghiile necesare să fac asta. Doar că în acest moment, orice lucru făcut de mine este sortit eșecului pentru că interesul dumneavoastră nu este bunăstarea tuturor cetățenilor. Dacă sunteți priceput să învârtiți lucrurile doar în favoarea dumneavoastră și cetățenii nu vor înţelege asta, atunci la viitoarele alegeri, dacă veţi câştiga din nou, vă voi strânge mâna și vă voi felicita, dar nu pentru ce ați făcut ci pentru că ați știut cum să manevrați lucrurile în aşa fel încât să picați în picioare tot timpul.

Viceprimarul liberal Virgil Pîrvulescu.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *