Pastorul Dumitru Ciorâcă, primar al comunei Cernișoara: „Este timpul să se vadă roadele muncii”

Comuna Cernișoara numără peste 3500 de suflete. Casele sunt așezate mănunchi, în șapte sate răzlețe. Locul are însă o frumusețe aparte, un pitoresc pe care oricine îl poate simți odată

Read More

Primarul Dumitru Pirneci are pregătite noi proiecte de investiții pentru comuna Dănicei 

În localitatea Dănicei se construiește din temelii un așezământ cultural cum nu s-a mai văzut, cu bani atrași prin Compania Națională de Investiții. Tot la CNI, administrația locală are depuse

Read More

Primarul Florin Mărăcine, la ceas de bilanț: „A fost o perioadă bună la Primăria Galicea, o perioadă a dezvoltării”

Primarul localității Galicea, Florin Mărăcine și-a făcut bilanțul pentru anul cate tocmai s-a încheiat. A arătat că 2022 a fost un an bun, o perioadă a dezvoltării, trecând în revistă

Read More

Echipa Liceului Tehnologic ”General Magheru”, campioană județeană la fotbal ONSȘ, Under 18

Oltenia Arena Sport din Râmnicu Vâlcea a găzduit azi etapa județeană la fotbal băieți ciclul de învățământ liceal și profesional (clasele a XI –a și a XII-a). La startul competiției

Read More

19 milioane de lei rămași din bugetul anului trecut vor fi cheltuiți la discreția primarului Mircia Gutău | Ședințele Consiliului Local vor fi transmise din nou live

Cum va fi folosit excedendul bugetar al anului 2022? În ședința din această zi, consilierii PER/PSD/USR au decis prin vot să aprobe proiectul prin care se acordă excedentul bugetar al

Read More

Atletele de la CS Chimia, remarcate la etapa județeană a Campionatului Național de sală pentru juniori

Asociația Județeană de Atletism Vâlcea a organizat sâmbătă, 14 ianuarie 2023, etapa județeană a Campionatului Național de sală pentru categoriile de juniori (U16, U18 și U20). Au luat startul câteva

Read More