Școala Drăgoești va fi reabilitată energetic prin Planul Național de Redresare și Reziliență
Efectele pozitive ale investiției care se va realiza cu bani europeni se vor reflecta în reducerea substanțială a consumului de energie, dând o nouă înfățișare școlii din localitate, una modernă. Cel mai important lucru va fi climatul plăcut pe care îl vor resimți elevii care învață aici, acesta fiind cel mai important rezultat al reabilitării termice, ne spune primarul din Drăgoești, Gheorghe Melente.
Clădirea a mai beneficiat de lucrări privind reabilitarea termică, însă, în acest proiect european de eficientizare energetică sunt incluse mai multe tipuri de lucrări:
„Cu bani europeni, prin PNRR, Școala Gimnazială va fi reabilitată termic. Este un proiect de îmbunătățire a condițiilor în care învață copiii noștri, iar una dintre soluțiile de finanțare a acestor investiții o reprezintă fondurile nerambursabile. Valoarea proiectului este de 230 de mii de euro. Este singura unitate de învățământ din Drăgoești, unde am încercat să creăm condiții corespunzătoare copiilor și dascălilor. În prezent, școala noastră este reabilitată energetic prin anvelopare numai în procent de 50%, printr-un proiect care s-a derulat în urmă cu câțiva ani. Prin urmare, clădirea are nevoie de modernizare prin aplicarea unor măsuri de termoizolație ecologică, reparații la acoperiș, reabilitarea completă instalațiilor termice, instalarea sistemelor de ventilație, schimbarea tâmplăriei exterioare, realizarea unei termoizolații la soclu și, dacă ne vom încadra în costuri, este posibil inclusiv montarea unui sistem de încălzire prin pompe de căldură aer-apă”, a declarat primarul localității Drăgoești, Gheorghe Melente.
După ce se va încheia proiectul de reabilitare energetică a școlii, cu bani europeni atrași toate instituțiile publice din localitatea Drăgoești, respectiv primăria, dispensarul, centrul after school, centrul cultural și școala vor beneficia de montarea de panouri fotovoltaice:
„În contextul exploziei tarifelor am luat în calcul amplasarea de panouri fotovoltaice pe instituțiile publice și inclusiv identificarea unei parcele de teren pentru amenajarea unui parc fotovoltaic. În acest fel devenim furnizor de energie electrică verde și ne vom putea acoperi cheltuielile pe care le facem cu spațiile tuturor instituțiilor”, a precizat primarul localității Drăgoești.
Extinderi de apă și canalizare prin master planul județului
Gheorghe Melente: „Nici un drum asfaltat nu va fi afectat”.
Prin master planul județului, localitatea este prinsă cu un proiect de extindere a sistemului de apă și canalizare în toată localitatea.
„Se vor face lucrări de extindere a sistemului de apă și canalizare pe străzile laterale cu bani europeni, prin POIM și nici un drum asfaltat nu va fi afectat. Am lăsat la vremea respectivă spațiu suficient pentru introducerea conductei”, a declarat primarul localității Drăgoești, Gheorghe Melente.
Lucrările de cadastrare gratuită vor continua cu un nou operator
Din cauza dezinteresului firmei de topografie, la finele anului 2022, Primăria Drăgoești a fost pusă în situația de a rezilia și cel de-al doilea contract:
„Este pentru a treia oară când încercăm să finalizăm cadastrarea localității. Neîncadrându-se în termenele impuse, am fost nevoiți să reziliem contractele cu operatorii respectivi. În prezent avem un nou contract, cu o altă firmă de cadastrare care are o recomandare mai bună, reușind să încheie cadastrarea în mai multe localități”, a precizat primarul.
De adăugat este și că, în momentul de față, lucrările de cadastrare gratuită din cadrul Programului Național de Cadastru și Carte Funciară se desfășoară în sute de localități din țară, iar în altele sunt pe cale să înceapă. Până la finele anului 2023, toate terenurile și clădirile neînscrise în evidențele oficiale urmează să fie cadastrate gratuit.