La Pietrari, anul 2023 continuă cu provocări pentru administrația locală

Primarul localității Pietrari, Nicolae Moraru: „Dacă sunt bani europeni trebuie să-i luăm”.
În lipsa unui buget care să-i permită derularea investițiilor majore, primarul Nicolae Moraru continuă activitatea în noul an cu destul de multe provocări, îndreptându-se tot mai mult spre fondurile europene și de la Guvern pentru a-și putea moderniza localitatea.
Astfel, cu bani europeni atrași prin PNRR, la Pietrari se vor dota unitățile de învățământ din localitate.
„Dacă sunt bani europeni trebuie să-i luăm, pentru modernizarea și dotarea școlilor. Prin PNRR, componenta C15, vom depune și proiectul pentru dotarea școlilor cu mobilier și achiziționarea materialului didactic necesar pentru laboratoare, iar pentru noul corp al școlii care se construiește vom achiziționa prin această componentă, table interactive. De dotări vor putea beneficia inclusiv grădinițele”, a precizat primarul localității Pietrari, Nicolae Moraru.
La Pietrari vor fi montate stații de călători moderne
Tot cu bani europeni, prin PNRR, în localitatea Pietrari se vor achiziționa două stații pentru mașinile electrice și se vor monta stații de călători moderne cu monitor touch screen și alimentate cu energie produsă cu ajutorul panourilor fotovoltaice. De asemenea, în cadrul proiectului, în localitate se va monta mobilier urban inteligent: pubele smart pentru colectarea selectivă a deșeurilor, totem informațional și bănci inteligente. Potrivit primarului Nicolae Moraru, contractul de finanțare a fost semnat, astfel că proiectul va fi implementat în acest an:
„Prin PNRR, componenta C10 s-a finanțat proiectul pentru achiziționarea a două stații pentru mașini electrice, montarea unor stații de autobuz smart dotate cu fibră de internet, prize pentru încărcare USB, panouri publicitare, iluminat nocturn modern, dar și alte componente pentru salubrizare.
Valoarea totală a investiției este de 2.189.432,36 lei, iar data de finalizare este 23.12.2023, durata de implementare fiind de 12 luni, perioadă în care vot fi finalizate toate achizițiile și lucrările prevăzute în proiect.