Liberalii tineri au făcut curat în curtea școlii din Copăcelu

La ultima ședință a Consiliului Local din Râmnicu Vâlcea, unul dintre punctele de pe ordinea de a zis a fost o încercare de a dărâma școala de la Copăcelu. În timpul ședinței, primarul a retras acest proiect de hotărâre, după insistențele liberalilor.

În acest weekend, în frunte cu Virgil Pîrvulescu, liberalii s-au deplasat la Copăcelu pentru o activitate de ecologizare în jurul școlii care ar fi trebuit să fie dărâmată. Acesta pare să fie mai mult un mesaj decât o simplă acțiune de ecologizare, țintit către opoziția formată din PSD, PER și USR.

Școala are vechimea și arhitectura ce o pot cataloga drept monument istoric. Primarul municipiului Rm.Valcea dorește să o demoleze, motivând că renovarea ei necesită o sumă mai mare de bani decât construirea unei noi clădiri. Cladirile monument vorbesc despre istoria și specificul locului, sunt repere culturale si au nu doar un rol educativ, ci și unul social și economic.

Prin această acțiune am dorit să atragem atenția asupra nevoii conservării monumentelor istorice, clădirilor monument și păstrarea acestora ca legătură a noastră cu trecutul și istoria noastră. Ne uităm la orașul nostru unde majoritatea clădirilor vechi au fost demolate, cum pe fiecare bucățică de pământ liber mai apare câte un bloc modern fără a păstra o arhitectură a orașului, fără a ne interesa de aglomerarea zonelor sau de pierderea spațiilor verzi. Să înțelegem că istoria și păstrarea arhitecturii sau a zonelor verzi în interiorul orașului nu contează pentru actuala administrație locală?

TNL Râmnicu Vâlcea.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *