La Crețeni, alte noi contracte au fost semnate în cadrul PNRR

Primarul localității Crețeni, Constantin Catrina: „Am reușit să atragem o sumă mai mare decât bugetul anual al localității”

Marți, 14.02.2023, primarul localității Crețeni, Constantin Catrina, a semnat alte trei contracte de finanțare în cadrul PNRR, program care pune la dispoziția comunităților locale fonduri europene nerambursabile. „Contractele semnate deja sunt în valoare totală de 1.576.371 lei și presupun implementarea unui sistem de supraveghere video a spațiului public din comună, reabilitarea moderată a clădirii sediului Primăriei și realizarea bazelor de date GIS la nivel local. O altă bucurie a fost dată de faptul că mi-a fost comunicat rezultatul evaluării a încă trei cereri de finanțare pe PNRR, în valoare totală de 3.824.744 lei, ale căror contracte urmează să le semnez în următoarele 30 de zile”, a făcut public primarul localității Crețeni, Constantin Catrina. Cele trei cereri de finanțare au ca obiect reabilitarea moderată a clădirilor publice pentru îmbunătățirea serviciilor publice în vederea creșterii eficienței energetice la școala gimnazială, grădinița din localitate cu program normal și la centrul de zi pentru copiii aflați în situații de risc. Astfel, suma totală aprobată comunei Crețeni în urma depunerii în anul 2022 a cererilor de finanțare se ridică, până în prezent, la 6.221.236 lei. 

„Am reușit să atragem o sumă mai mare decât bugetul anual construit din taxele și impozitele locale și veniturile acordate de la bugetul de stat. Acum nu-mi rămâne decât să sper că, în cel mai scurt timp, membrii Consiliului Local Crețeni vor vota bugetul și lista de investiții pentru anul în curs”, afirmă primarul Constantin Catrina. 

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *