Școală nouă, modernă și autorizată ISU pentru copiii din Scundu

Clădirea școlii din localitatea Scundu nu se poate plia noilor condiții privind
autorizația de securitate la incendiu.
Pus într-o astfel de situație, primarul localității Scundu, Mihai Blejan, a luat în
calcul identificarea fondurilor necesare pentru construirea unei noi locații din
temelii în zona de nord a localității, în satul Avrămești, care să ofere toate dotările
necesare și siguranță elevilor și cadrelor didactice care îi trec pragul:
„Clădirea școlii noastre nu poate îndeplini cerințele ISU și nu există o soluție
rapidă de rezolvare a problemei fiindcă așa este construită, iar motivele sunt
multiple. Am recurs la serviciile a patru proiectanți pentru a găsi o rezolvare
clădirii, astfel încât să îndeplinească standardul de siguranță la incendiu. Din
păcate fiecare spune că este o lucrare destul de amplă, și asta deoarece clădirea este
construită din lemn și nu prezintă rezistență. În situația aceasta, ne gândim să
construim o nouă școală din temelii în satul Avrămești. O vom demola pe cea
veche din acea zonă și vom identifica fonduri pentru o școală nouă și modernă. În
acest sens urmărim axele de finanțare, care includ construirea din temelii a unor
școli moderne, care să ofere dotările necesare actului educațional și siguranță
elevilor și cadrelor didactice care îi trec pragul. Am pus în discuție și colegilor din
primărie intenția mea, iar în cadrul ședinței de Consiliu Local am să mă sfătuiesc și
cu consilierii locali pentru a analiza cu toții problema. Fac acest lucru fiindcă
facem cu toții o echipă, indiferent de culoarea politică, și împreună luăm deciziile
cele mai bune de fiecare dată”, a precizat primarul localității Scundu, Mihai
Blejan.
Tânărul primar caută să fie alături de comunitatea sa și de copiii care învață în
această școală. Crede că va reuși să atragă fondurile necesare pentru o școală nouă,
astfel încât copiii care sa aibă cele mai bune condiții pentru a învăța într-o nouă
locație modernă cu toate dotările necesare.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *