Anul trecut, la Vâlcea,51 de firme au intrat în procedura insolvenței

Conform datelor comunicate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), anul trecut, la nivelul județului Vâlcea, s-au înregistrat 51 de firme care au intrat în procedura insolvenței, cu 33% mai puțin comparativ cu perioada similară din 2021, din care 3 societăți comerciale au intrat în luna decembrie 2022. În primele zece luni din 2022, s-au înregistrat 42 de firme care au intrat în procedura insolvenței, cu 34% mai puțin comparativ cu anul 2021.

Cetățenii și reprezentanții mediului de afaceri au acum acces rapid, în limba română, la informațiile gratuite privind entitățile aflate în insolvență din șapte state membre ale Uniunii Europene. Serviciul este disponibil prin intermediul portalului european e-Justice (e-justice.europa.eu) și a fost dezvoltat în cadrul unui proiect derulat de Comisia Europeană, în colaborare cu registrele de insolvență din Austria, Republica Cehă, Estonia, Germania, Olanda, România și Slovenia.

România, prin Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), a contribuit activ la crearea specificațiilor tehnice și la derularea în condiții optime a proiectului, asigurând resursele necesare pentru funcționarea interconectării. Prin noul serviciu online, cetățenii, oamenii de afaceri, creditorii sau investitorii care doresc să deruleze activități economice în Uniunea Europeană, pot consulta și verifica situația partenerilor de afaceri, potențiali și actuali, accesând rapid, printr-un punct unic, informații actualizate în timp real.

Noua funcționalitate a portalului e-Justice permite utilizatorilor obținerea informațiilor gratuite cu privire atât la debitorii persoane juridice, cât și persoane fizice (conform legislațiilor naționale), supuși procedurilor de insolvență, înregistrați în registrele naționale ale statelor participante la proiect.

Serviciul oferă posibilitatea căutării simple după denumirea debitorului sau în funcție de alte criterii, potrivit prevederilor legale în vigoare în materie de insolvență din fiecare stat membru.

În cadrul serviciului, ONRC asigură furnizarea următoarelor informații gratuite privind firmele publicate în Buletinul Procedurilor de Insolvență: denumirea debitorului, codul unic de identificare fiscală, numărul de înregistrare din registrul în care este înmatriculat (registrul comerțului, registrul societăților agricole, registrul asociațiilor și fundațiilor etc.), județul, denumirea actului de procedură publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvență, numărul și data actului de procedură, numărul și data dosarului de instanță, instanța, secția, buletinul și data publicării.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *