Horezu pierde amicalul cu Gilortul

În ultimul test înainte de reluarea campionatului, Flacăra Horezu a pierdut vineri testul susținut la Pietrari, 0-2 cu Gilortul Tg. Cărbunești.
Pentru că terenul de la Horezu era foarte moale și folosirea lui l-ar fi deteriorat, oficialii Flacărei au decis să mute jocul la Pietrari, unde au avut condiții foarte bune. ”Mulțumim celor de la Pietrari și primarului localității pentru găzduire” a spus la final antrenorul-jucător Adrian Popa.
Gilortul a deschis scorul la jumătatea primei părți prin Ionuț Gîlcescu care a trimis, din 6 m, cu capul în plasă. Scorul final a fost stabilit în minutul 88 de Răzvan Calotă, cu un șut din 14 metri, bine plasat. Gilortul a mai beneficiat și de alte ocazii, iar Dogaru a trimis mingea în transversală. Flacăra a avut două ocazii mari, mai întâi prin Moise, a cărui reluarea a fost cu greu scoasă de portar. Trașcă a avut și el o șansă bună, șutul său fiind salvat de pe linia porții. Astfel, la doar câteva zile după ce fusese spulberată de Dăești, scor 2-6, Gilortul a câștigat cu 2-0 testul contra unei alte echipe vâlcene, Horezu.
Antrenorul Adrian Popa nu a fost mulțumit de echipa sa și avertizează că la meciurile oficiale, așteaptă cu totul altceva. ”Trebuie să fim mult mai implicați, altfel ne va fi foarte greu. Trebuie să avem atitudine mult mai bună, să muncim mai mult, pentru că ne așteaptă 3 meciuri grele și daca nu dăm totul, vom avea probleme. Sper să trecem peste acest eșec, să învățăm din greșeli și să avem altă comportare în prima etapa. Sper să punem la punct până la începerea campionatului” a spus Adi Popa.
În primul meci oficial al anului, Flacăra va juca sâmbătă, la Alexandria, una din pretendentele la promovare. După ce a pierdut jumătate din lot în iarnă, Flacăra este clar outsider în disputa cu Alexandria și pare a avea șanse mici să prindă primele patru locuri, ținând cont și de programul foarte dificil în etapele rămase din sezonul regular.
Flacăra: Sporea – Pintilie, Buliga, Moldovan, Ivan – Precup, Vrabie – Stanciu, Moise, Trașcă – Ad. Popa. Au mai jucat: Gogete, Defta, Habet, Ruican, Vlad, Niculcea, Șandru.