Constantin Cîrstina: „Pentru o localitate curată este nevoie de implicarea fiecăruia”

Constantin Cîrstina, fostul primar din Orlești va putea candida în 2024 fără nici o problemă și își va recâștiga fotoliul de primar, având în vedere numeroasele realizări din comună și faptul că este apreciat și respectat de locuitori fiindcă a reușit sa modernizeze la standarde europene localitatea.
El spune că, pentru întreținerea curățeniei în localitate există o echipă care face treaba aceasta zilnic, și astfel localitatea este permanent curată.
Orleștiul este una dintre localitățile unde comunitatea beneficiază de asfalt, apă la robinet, canalizare, gaze, școli și grădinițe moderne. Aici se va deschide curând un centru de zi pentru vârstnici, iar copiii din familiile defavorizate beneficiază de after school, susținut în totalitate de primărie, unde își pot petrece timpul după orele de program, servesc o masă caldă în fiecare zi, își fac temele, au parte de atenție din partea cadrelor didactice și socializează până la ora 16.00.
Constantin Cîrstina spune că toate acestea nu sunt suficiente și vrea să transforme comuna într-o localitate modernă, mult mai curată, dezvoltată, în care să fie reduse decalajele sociale fiindcă, din punctul său de vedere, rolul administrației locale este acela de a lucra pentru și în folosul exclusiv al cetățenilor comunei.
Pentru menținerea statutului de cea mai frumoasă și curată localitate administrația locală îi apostrofează pe cei care aruncă gunoiul pe unde apucă sau pe cei care nu își întrețin spațiul din fața proprietății. Se recurge la astfel de mustrări în speranța că, într-o zi, acestor oameni le va fi rușine și vor fi mult mai atenți la curățenie.
„La Orlești curățenia este foarte importantă, suntem întotdeauna atenți ca gunoiul să nu fie aruncat în locuri nepermise, iar cetățenii cunosc și s-au obișnuit cu acest „defect” al meu, faptul că îmi place curățenia și îmi plac florile. Ne străduim să devenim o comună verde și curată, iar în mare parte am reușit. Primăria are personal angajat pentru colectarea deșeurilor și întreținerea spațiilor verzi dar, cu toate acestea, fac apel în continuare și la cetățeni să își întrețină și să își curețe spațiul din fața proprietății. Este adevărat că primim laude de la cei care ne vizitează comuna, iar acest lucru se datorează procentului mare de locuitori care au înțeles să nu mai arunce gunoiul „la întâmplare”. În acest sens, avem un operator delegat la nivelul localității care colectează selectiv gunoiul. Pot să spun că am reușit să schimbăm mentalitatea oamenilor de a ne sprijini în aceste acțiuni. Suntem mulțumiți, în toți acești ani am încercat să aducem localitatea la un standard cum ar trebui să fie normal într-o lume civilizată. Nu am apelat la acordarea sancțiunilor pentru cei certați cu legea, fiindcă am mers pe premiza că eu pot fi un exemplu prin curățenia pe care o fac în dreptul porții mele și am reușit: o comună curată începe cu fiecare dintre noi”, afirmă Constantin Cîrstina.
În localitatea Orlești s-au finalizat lucrările de construire a unui centru de zi pentru bătrâni. Proiectul se realizează cu bani europeni atrași, în valoare de 700 de mii de euro și are o capacitate de 60 de locuri. Aici, cei în vârstă vor servi o masă caldă, vor socializa, iar celor care solicită li se va acorda asistență medicală, consiliere, fizioterapie și kinetoterapie, precum și organizarea activităților de petrecere a timpului liber în mod util și plăcut.
Mai mult, proiectul depus prin PNDR pentru asfaltarea drumurilor agricole a fost aprobat, iar acum administrația locală așteptă finanțarea pentru cele cinci drumuri. Prin această investiție se va interveni la platforma drumurilor, la rigole urmând ca mai apoi să fie asfaltate și căile de acces. Drumurile au o lungime totală de 6 kilometri și deservesc 770 de hectare de terenuri agricole administrate atât de agenții economici, cât și de persoane fizice.