Stațiunea Călimănești, în topul destinațiilor turistice din România

Efectele benefice ale apelor termale din Călimănești au făcut din această stațiune balneară o destinație faimoasă, orașul devenind un adevărat centru cultural, monahal și turistic, ajungând în 2022 să petreacă anumite weekenduri cu „casa închisă”, respectiv cu toate locurile de cazare ocupate, poziționând astfel stațiunea vâlceană de pe Valea Oltului în topul destinațiilor preferate de români pentru vacanță, după orașele mari din țară.

Poziționarea orașului în clasamentul național al destinațiilor turistice nu este o surprindere pentru autoritățile locale din Călimănești, deoarece orașul este într-o continuă dezvoltare, iar acest lucru se face pas cu pas, „din aproape în aproape”, cum îi place primarului Florinel Constantinescu să spună. În planurile acestuia sunt prevăzute noi proiecte pentru dezvoltarea atât a bazelor de agrement cât a celor de tratament, fiindcă majoritatea turiștilor vin la Călimăneşti pentru tratament, însă, în ultimul timp, a luat amploare și turismul de recreere, care folosește apele geotermale prin piscine sau ștrandurile care s-au construit în ultimul timp.

Amploare a luat și turismul monahal, Călimăneștiul fiind o localitate cu cinci mănăstiri, toate extrem de căutate. Prin urmare, în cursul săptămânii stațiunea a găzduit în 2022 turiști veniți la tratament, însă, în weekend-uri numărul acestora s-a dublat, iar numărul mare de turiști aduce la primărie solicitări privind construirea de noi pensiuni sau noi hoteluri.

„Pe lângă turismul de weekend și turismul monahal a cunoscut o ascensiune remarcabilă, fiindcă într-adevăr Călimăneștiul are pe teritoriul său multe biserici și mănăstiri și toate aceste lucruri duc an de an la păstrarea turiștilor noștri, dar și la adăugarea altora noi, iar acest lucru se observă, se simte. Orașul nostru este căutat din ce în ce mai mult”, spune primarul orașului-stațiune, Florinel Constantinescu.

La Călimănești trendul este foarte clar, în sensul că, an de an, numărul turiștilor este în creștere semnificativă.

Un lucru este cert: stațiunea Călimănești se află în topul destinațiilor turistice din România datorită administrației locală care este foarte atentă la a păstra și a atrage an de an noi turiști. În acest sens, primarul orașului-stațiune, Florinel Constantinescu, atrage fonduri pentru proiecte de anvergură, a promovat orașul și susține organizarea cât mai multor evenimente interesante în Călimănești, astfel încât, laolaltă cu localnicii, turiștii care vin în umăr tot mai mare să nu se plictisească. Strategia este structurată astfel încât actorii locali să își coordoneze eforturile în beneficiul întregii comunități, deoarece scopul administrației publice locale din Călimănești este ca orașul să fie în clasamentul național.

2022, un an bun turistic pentru Călimănești

Dacă în 2019 a fost un an de referință, când stațiunea a avut o creștere esențială de peste 182 mii de turiști, iată că anul 2022 a fost un an bun turistic pentru Călimănești, iar numărul de vizite a depășit această cifră, apropiindu-se clar de 200 de mii de turiști anual la Călimănești. 

Toate aceste cifre spun totul despre creșterea numărului de turiști în stațiunea de pe Valea Oltului și, de ce nu, despre creșterea nivelului de trai al cetățenilor din oraș. În ultimul timp s-a schimbat inclusiv structura turiștilor, nu mai putem vorbi doar despre un turism social, a celor veniți cu bilete suportate prin Ministerul Muncii, vorbim și de un turism de weekend mai ales în perioada de iarnă, de toamnă, de primăvară, când nu suntem în plin sezon estival. 

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *