Cele mai importante drumuri comunale din Cernișoara se asfaltează prin Programul „Anghel Saligny”

Pentru modernizarea rețelei de drumuri locale pe o lungime de 8,2 kilometri și construirea a patru poduri, administrația publică locală din Cernișoara a atras fonduri guvernamentale de la Ministerul Dezvoltării prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. Investiția se ridică la aproximativ 14, 5 milioane de lei și este în procedură de licitație privind desemnarea constructorului.
„Sperăm ca, în primăvara acestui an să dăm startul lucrărilor, asta dacă nu vom avea vreo contestație. Ne dorim un constructor serios, deoarece această investiție este foarte importantă pentru noi. În cadrul proiectului se vor asfalta 27 de ulițe însumând o lungime de 8,2 kilometri și se vor construi patru poduri în localitate. Proiectul va acoperi un procent destul de mare din necesarul modernizării infrastructurii rutiere. Ne mai rămân numai două poduri de construit, pentru care va trebui să identificăm sursa de finanțare”, ne-a declarat pastorul Dumitru Ciorâcă, primar al comunei Cernișoara.
Prin acest proiect s-a atins o țintă destul de râvnită de administrația locală și asta fiindcă se va termina o dată pentru totdeauna cu drumurile care generau niște costuri după fiecare ploaie: „Pe aceste drumuri trebuia să intervenim de fiecare dată când ploua deoarece, din punct de vedere geografic, mai ales în partea de nord, atunci când plouă apa mătură tot în cale și ne strică drumurile de acces către locuințele multor familii. Prin aceste investiții majore rezolvăm cea mai mare problemă, iar cu banii pe care îi cheltuim pentru repararea acestor drumuri putem face altceva, direcționându-i spre dezvoltarea comunității și pentru binele cetățenilor”, a declarat pastorul Dumitru Ciorâcă, primar al comunei Cernișoara.
O altă mare bucurie a primarului este faptul că va reuși să doteze ambele școli din localitate cu mobilier nou, cu bani europeni atrași prin GAL: „Valoarea proiectului este 25 de mii de euro, fiind suma limită care s-a alocat din exercițiul financiar trecut fiecărei UAT care face parte din acest GAL. Astfel, o dată cu proiectul de reabilitare a celor două școli vom reuși ca elevii noștri să pășească în sălile de clasă cu încredere, confortul fiind un factor important în calitatea actului educativ”, ne-a declarat pastorul Dumitru Ciorâcă, primar al comunei Cernișoara.