Comuna Stoilești, în plin șantier pentru lucrări publice de anvergură

Pentru administrația locală Stoilești, anul acesta, la fel ca în anii precedenţi, bugetul local ţine un echilibru între tot ce înseamnă proiecte şi programe de care comunitatea locală să beneficieze, dar şi lucrări de infrastructură.
Din bugetul local, primarul din Stoilești, Florin Ionescu a alocat fondurile necesare pentru construirea unui pod peste pârâul Topolovelu, în satul Izvoru Rece.
Lucrările au fost realizate în procent de 40%, urmând ca în această perioadă să fie finalizată întreaga investiție:
„Investiția este realizată în procent destul de mare și sperăm ca într-o lună să se finalizeze lucrările. Este un pod de trafic, o investiție extrem de necesară în zona respectivă, unde cetățenii erau nevoiți să treacă prin vad pârâului Topolovelu. Noul pod va asigura accesul familiilor din satul Izvorul Rece”, a declarat Florin Ionescu, primarul comunei Stoilești.
Se finalizează lucrările de modernizare și dotare a căminului cultural din satul Bulagei
Pe ultima sută de metri sunt și lucrările de modernizare și dotare a căminului cultural din satul Bulagei. Clădirea se întinde pe o suprafață de 500 de metri pătrați și va fi folosită pentru evenimentele comunității și spectacole puse la dispoziție de administrația locală.
Sediu nou pentru primărie
Tot cu fonduri guvernamentale, prin Compania Națională de Investiții s-a scos la licitație proiectul pentru construirea sediului nou al Primăriei Stoilești. Primarul ne spune că, până pe data de 28 martie se pot depune oferte de către constructorii doritori. Noua locație va răspunde necesităților actuale și va dispune de funcționalități moderne. Imobilul va fi construit pe platoul Baia și va fi dotat cu garaje pentru utilajele instituției, birouri moderne, bibliotecă, sală de lectură, sală pentru ședințele de Consiliu Local, sală de protocol și sală pentru cununii.
Proiectul pentru iluminat public modern a primit finanțare
Pentru modernizarea iluminatului public, administrația locală a semnat contractul de finanțare. Proiectul prevede lămpi tip LED care vor înlocui vechile becuri, ceea ce va asigura atât economii la bugetul local, dar și confort pentru locuitori. Conform proiectului vor fi amplasare 300 de lămpi LED cu module de telegestiune integrate în Sistemul de management prin telegestiune, prin care se asigură urmărirea de la distanță a iluminatului și gestionarea în parametri optimi a rețelei de iluminat public stradal din localitate.
Începe asfaltarea celor mai importante drumuri
S-a semnat contractul de finanțate prin PNI Anghel Saligny pentru asfaltarea drumurilor comunale în lungime de 23 de kilometri, în cadrul cărora vor fi asfaltate 12 drumuri aflate în majoritatea satelor localităţii. Sunt cele mai importante drumuri pentru care constructorul va începe asfaltarea în aceste zile.
Proiecte cu bani europeni
Prin PNRR s-a aprobat proiectul pentru modernizarea căminului cultural din satul Baia și a corpului de la școala din satul Urși. Pentru aceste două investiții primarul a semnat inclusiv contractul de proiectare. Trebuie spus că, prin PNRR, administrația locală va semna în această perioadă contractele de finanțare pentru alte cinci proiecte privind modernizarea școlilor, a căminelor culturale, a sediului actualei primării, dar și pentru digitalizarea aparatului tehnic al primăriei.