Dăeștiul pierde pe terenul liderului – Echipa lui Cristi Munteanu este la cinci puncte de locul de baraj

Viitorul Dăești a pierdut vineri primul meci din play-off-ul Seriei 6 din Liga 3, 1-2 în deplasare, cu liderul CSM Alexandria.

Echipa lui Cristi Munteanu a început deplasarea de la Alexandria cum nu se poate mai prost, încasând gol în minutul 2. C. Neagu a înscris cu un șut de la distanță, care a lovit pământul mocirlos și l-a păcălit pe portarul Lungu.

Fostul jucător al Viitorului, Florin Cioablă a marcat în minutul 57 și a adus desprinderea pentru Alexandria, echipă care este principala favorită la promovare. Vâlcenii au revenit în joc în minutul 76, după o lovitură de la 11 metri, transformată de Mihai Costea. Dăeștiul putea egala la ocazia lui Cioinac, care a șutat puțin pe lângă poartă. Alexandria s-a impus cu 2-1, iar Bebe Vasile a primit cartonașul roșu după finalul jocului, pentru proteste la adresa arbitrilor.

În ciuda înfrângerii, Viitorul rămâne în cursa pentru locul 2 în play-off, care duce la barajul de promovare și de care o despart cinci puncte.

Runda viitoare programează sâmbătă, la Fedeleșoiu, duelul județean dintre Viitorul și Flacăra, învingătoarea urmând să continue cu șanse reale în cursa pentru baraj.

CSM Alexandria – Viitorul Dăești 2-1 (1-0)

Au marcat: Cosmin Neagu (2), Florin Cioablă (57) / Mihai Costea (74 – penalty)

Dăești: Lungu – Nwabueze (Pahama 78), Ghiță, Pîrvulescu, Prunaru – R. Ilie (A.Popolan 46), Garcia (Vasile 46), Cioinac,  Pârvu – M. Costea, Tchassem (Grecu 82).

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *