S-au încheiat lucrările de asfaltare pe un nou sector din DJ 646, pe raza comunei Costești

În această perioadă, la Costești s-au încheiat lucrările de asfaltare pe un nou sector din drumul județean DJ 646, numit de comunitatea din Costești și „Drumul lui Matei Basarab”, pe o lungime de 1,2 kilometri. Acest ultim tronson vine în continuarea lucrărilor de asfaltare pe care Consiliul Județean le-a realizat anul trecut. S-a finalizat astfel modernizarea acestui drum în zona centrală a localității Costești, care pornește din DN 67 și ajunge la Mănăstirea Bistrița, pe o lungime de 6 kilometri:

„Trebuie spus că acest drum județean DJ 646, pe care noi îl numim „Drumul lui Matei Basarab” este imaginea localității. Comuna Costești este o comună turistică, iar pentru atestarea localității ca stațiune de interes local am semnat documentația și foarte curând vom primi această titulatură. Prin urmare, dacă acest tronson de drum până la Mănăstirea Arnota, dar și drumul comunal care duce la Mănăstirea Romani și cel de la Pietreni la Bistrița pe o lungime de un kilometru se vor asfalta, localitatea Costești ar câștiga foarte mult, iar serviciile vor crește, mai ales pe ruta DJ 646 Bistrița – Costești. Acest ultim tronson din DJ 646, pe o lungime de 1,2 kilometri vine în continuarea lucrărilor de asfaltare pe care Consiliul Județean le-a realizat anul trecut, însumând în total o lungime de 6 kilometri. Ar mai fi nevoie de încă aproximativ 5 kilometri”, a precizat primarul localității Costești Toma Peștereanu.

 Drumul județean DJ 646, recunoscut de comunitatea din Costești sub titulatura „Drumul lui Matei Basarab” este un drum important, intens circulat, care pornește din orașul Băbeni, ajunge la Frâncești, Tomșani, Costești și apoi la Mănăstirea Arnota. Pentru modernizarea acestui drum de la un capăt la altul, însumând o lungime de 40 de kilometri, Consiliul Județean are pregătite documentațiile necesare în vederea accesării unui proiect european. 

Localitatea Costeşti este considerată una dintre cele mai frumoase zone ale ţării

Un adevărat paradis al turismului, localitatea Costeşti este locul unde domnește o atmosferă rustică, monahală, cu mănăstiri de patrimoniu şi voievodale, iar satele pot fi considerate adevărate oaze de relaxare, pline de conace boiereşti, cu schituri şi biserici de lemn și cu două defilee superbe: Bistriţa şi Costeşti, dar şi o colecţie de artă plastică „Alexandru Balintescu”, având valoare de unicat. 

Călătorul regăsește această așezare pitorească în zona muntoasă de la poalele Muntelui Arnota, într-un un spaţiu geografic marcat de o istorie îndelungată. Aspectul de cetate îl dă nu numai semeţul munte Arnota, ci şi prezenţa, la capătul culoarului, a carierei de nisip Costeşti, devenită între timp Rezervaţia Naturală Muzeul Trovanţilor Costeşti. Aici se găsesc în straturi de nisip elemente cu aspect rulat, de forme diferite, unele sferice, altele în formă de păpuşi, uneori cu totul bizare. În munţi stau ascunse şi peşteri săpate în rocile calcaroase. Cea mai importantă dintre ele este Peştera lui Grigorie Decapolitul, cunoscută şi sub numele de Peştera Liliecilor.

În această peşteră se află două bisericuţe rupestre. Despre aceste locuri pe care le-a vizitat, Alexandru Vlahuţă, autorul cărţii „România pitorească” spunea că: „reprezintă unul dintre cele mai frumoase ţinuturi ale ţării”.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *