La Pietrari se lucrează în ritm alert la modernizarea dispensarului medical 

Lucrările de reabilitare, modernizare și dotare a dispensarului medical au demarat la finalul anului 2022. Având în vedere ritmul în care se desfășoară, primarul comunei Pietrari, Nicolae Moraru, anticipează că investiția se va finaliza în vara acestui an: 

„Lucrările le-am început în luna decembrie iar ritmul este destul de bun, vremea i-a ajutat pe constructori, iar dacă se va menține în continuare același ritm, lucrările se vor finaliza în vara acestui an”, a precizat primarul localității Pietrari, Nicolae Moraru.

Pe lângă aceste lucrări și dotarea dispensarului cu mobilier, proiectul prevede montarea de panouri fotovoltaice și a unui sistem de încălzire cu pompe de căldură. Astfel, dispensarul va fi prima clădire eficientă din punct de vedere energetic din comuna Pietrari. Valoarea lucrărilor este de aproximativ 3 milioane de lei, finanțarea fiind asigurată prin PNDL-2. 

În curând, la Pietrari va începe derularea unor investiții istorice, prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM)

După o lungă așteptate, proiectul de extindere a sistemului de canalizare al localității Pietrari, prins în master planul județului, a primit finanțarea necesară în toamna anului trecut. Reamintim faptul că prin ADI Apa Vâlcea și Apavil, 36 de localități vor beneficia de bani europeni pentru branșarea la rețeaua de apă și canalizare. Valoarea totală a proiectului este de 261 de milioane de euro fără TVA, un contract uriaș, din care o sumă însemnată se va direcționa către localitatea Pietrari pentru extinderea sistemului de canalizare pe o lungime de 7 kilometri, construirea unui puț pentru apă, a unei stații de tratare a apei, a gospodăriei de apă și modernizarea tuturor stațiilor de repompare la apa potabilă și pompare la apa uzată. Este un proiect destul de important, lucrările fiind prinse în lotul C6, Mihăești – Govora Băi – Pietrari. 

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *