Viceprimarul Andrei Gheorghiu, „lupul singuratic” din Consiliul Local

În data de 26 aprilie s-a organizat o ședință ordinară a Consiliului Local din orașul Râmnicu Vâlcea. Potrivit contextului politic din interiorul primăriei și din ultimele întâmplări, câteva modificări, sau alegeri propriu-zise, au fost vizibile pe parcursul ședinței.

De exemplu, „răcirea” dintre Andrei Gheorghiu și Mircia Gutău a fost evidentă, mai ales din alegerea viceprimarului de a se așeza mai departe de primar la masa ședinței. De data aceasta, viceprimarul USR nu mai stătea alături de primar, ci a ales să se poziționeze la capătul mesei, așa cum se poate observa în imaginea de mai jos.

Nu există o răcire doar între cei doi, chiar și membrii USR stau departe unii de ceilalți. Relațiile politice sunt transpuse foarte vizibil în așezarea membrilor la masa Consiliului Local.

Cu toate acestea, „răcirea” nu este întocmai așa cum s-ar presupune. De fapt este mai mult o supărare între politicieni. Cât de departe ar fi aceștia unii de alții, tot votează împreună fără probleme. PSD, PER și USR merg în aceeași direcție când vine vorba de voturi, liberalii votând din opoziție.

Andrei Gheorghiu, lupul singuratic

Chiar dacă în majoritatea cazurilor viceprimarul USR a votat alături de restul partidelor, la un anumit punct de pe ordinea de zi a decis să fie singurul care votează împotrivă, liberalii votând abținere, iar restul fiind de acord.

Anume, este vorba despre punctul 5 de pe ordinea de zi privind indexarea nivelului impozitelor, taxelor și a altor sume cuvenite bugetului local pentru anul 2024. Presupune indexarea cu indicele de inflație de 13,8%, adică creșterea taxelor locale adaptate la noua sumă după inflație. Acestea se încadrează în impozitele pe teren, pe mijloacele de transport, pentru eliberarea certificatelor și a altor astfel de servicii ale serviciului public.

În cazul oricărui impozit sau oricărei taxe locale, care constă într-o anumită sumă în lei sau care este stabilită pe baza unei anumite sume în lei, sumele respective se indexează anual, până la data de 30 aprilie, de către consiliile locale, ținând cont de rata inflației pentru anul fiscal anterior, comunicată pe site-urile oficiale ale Ministerului Finanțelor Publice și Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.

Text redactat în documentul de hotărâre, în baza legii nr.227/2015

Acest proiect de hotărâre avea nevoie de 12 voturi pentru a fi aprobat, lucru care s-a și întâmplat. Fără voturile liberalilor și votul lui Andrei Gheroghiu, a fost suficient pentru a fi aprobat.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *