Iryna Glibko, cea mai bună handbalistă străină din campionat

Interul stânga de la SCM Rm. Vâlcea, Iryna Glibko a primit premiul pentru cea mai bună jucătoare străină din Liga Florilor, sezonul 2022-2023, din partea Federației Române de Handbal.
Jucătoarea de la SCM a avut un sezon foarte bun, fiind a doua golgheteră a campionatului, cu 190 de goluri, după Katarina Krpez (SCM Craiova), cu 252 reușite. Interul stânga a impresionat și în EHF European League, acolo unde SCM a depășit faza grupelor și a ajuns în sferturile de finală.
Premierea a fost făcută de Camelia Ene, CEO MOL România și de Constantin Din, președintelele Federației Române de Handbal, iar evenimentul s-a desfășurat într-una dintre stațiile Mol.
Ucraineanca va continua la Rm. Vâlcea și în sezonul următor. Sorina Tîrcă (Rapid) a fost desemnată cea mai bună jucătoare din Liga Florilor.
