Primăria și Consiliul Local Dănicei vă invită duminică, 11 iunie,  la „Festivalul Cireşarii”

Duminică, 11 iunie, cu mic, cu mare sunteți așteptați la „Festivalul Cireşarii”,  un moment de sărbătoare pregătit de administrația locală condusă de primarul Dumitru Pirneci.

Pe scena amenajată în zăvoiul din satul Lăunele de Jos va avea loc un concert folcloric susţinut de Cătălin Doinaș, Adina Roșca, Costel David, Cristian Bănățeanu și Ștefan Minulescu

Primarul Dumitru Pirneci este de părere că Festivalul Cireşarii rămâne o manifestare de excepţie:

„Prieteni din  Dănicei și de oriunde, „Festivalul Cireşarii”  este un eveniment de tradiție organizat în comuna noastră, este un moment de sărbătoare și vreau să-l împărtășesc cu voi. Duminică, 11 iunie, va fi o zi plină, cu activități pentru toate vârstele și pentru toate gusturile. Va fi muzică și voie bună, vom avea oaspeți de seamă, iar noi le vom fi gazde bune și vom petrece împreună această zi a noastră. Evenimentul se desfășoară în satul Lăunele de Jos și sunt invitați toți cetățenii comunei și nu numai”. Vă așteptăm cu drag!” primarul Dumitru Pirneci.

În satul Lăunele de Jos, în fiecare an este organizată sărbătoarea comunei, unde se adună întreaga comună şi nu numai reunind comercianţi din întreaga zonă cu produse care mai de care, astfel încât este imposibil să pleci de acolo cu mâna goală. Prin urmare, cei care vor fi prezenţi la Dăncei, duminica, 11 iunie, vor avea parte de o atmosferă de zile mari.

 Primăria Dănicei sprijină manifestările culturale, religioase şi sociale ale comunităţii şi alocă în fiecare an resursele financiare pentru bunul mers al activităţilor.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *