Junioarele 4 de la Chimia, comportare bună la turneul final

Chimia Rm. Vâlcea, echipa pregătită de Nicoleta Lazăr a participat în perioada 7-11 iunie la turneul final al Campionatului Național de junioare 4, care s-a desfășurat la Suceava.

În prima fază a grupelor principale, Chimia a pierdut cele trei jocuri: 22-32 cu Sporting Ghimbav, 20-23 cu LPS Suceava și 21-27 cu CSS Craiova. Astfel, echipa vâlceană a continuat competiția în grupa secundară, unde a câștigat cu Lucian Bute Galați (22-21) și a cedat cu OK Sport Onești (16-17).

În meciul pentru locurile 13-16, Chimia a învins pe Viitorul Cluj Napoca, 29-24.

Echipa vâlceană de junioare 4 de la Chimia merită felicitată pentru calificarea și parcursul de la turneul final disputat la Suceava, acolo unde a fost în primele 14 echipe din cele peste 150 de formații din țară care s-au aflat la startul competiției.

LOT CHIMIA RÂMNICU VÂLCEA JUNIOARE 4

Portari: Nicole Desiree Marinescu, Ana Maria Liță, Ioana Mihaela Gherghinescu.

Linia de 9 metri: Ioana Antonia Constantinescu, Ștefania Tanislav, Ștefania Dinu, Iulia Elena Stanciu, Carina Elena Vîlcu.

Extreme: Maria Sophia Vlaic, Ioana Mădălina Bîrzescu Popescu, Marta Ioana Bărbuț, Daria Ștefania Dragomirescu, Alexia Maria Banu, Antonia Maria Cocian.

Pivoți: Rebeca Elena Barbu, Iris Teodora Epure

Antrenor: Nicoleta Lazăr.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *