Din ciclul „noi minciuni electorale”

Parlamentul a aprobat o reformă a pensiilor speciale, de fapt o lege dată de ”sanchi” fiindcă este deja contestată la Înalta Curte de Casație și Justiție
Prin urmare, prin noua formă pe care au primit-o legile speciale, acestea nu vor dispărea, probabil vor fi tăiate puțin din vârfuri și pierdut pe la spate. În esență, este o lege de salvare a pensiilor speciale, în condițiile în care lege nu pornește de la principiul contributivităţii fiindcă acesta va fi aplicat în România din 2043. Este o lege care are niște prevederi ce se bat cu timpul plecând de la faptul că în următorii cinci ani specialii României se vor putea pensiona bine merci la 50 de ani ca și până acum, până la mult anunțatul principiu al contributivităţii. Prin urmare, toate pensiile vor fi calculate pe cât s-a contribuit în perioada de activitate, măsura care se va aplica pentru toată lumea abia din 2043.
Asta nu are cum să fie o reformă, este o coafarea a unei realității pe care o sesizează toată lumea, și nici așa, în forma aceasta nu va fi realizată.
Domnul Ciolacu vrea să spună în campania electorală că a tăiat pensiile și a ieftinit mâncare. Toate aceste măsuri, în realitate, nu vor produce niciun efect, nu vor ajuta pe nimeni, cu excepția liderilor politici care pot să vină în campania electorală și să spună că: ” am tăiat pensiile specialilor și v-am ieftinit mâncarea”.
Iar plafonarea prețurile este un adevăr parțial fiindcă într-adevăr s-ar putea ca kilogramul de roșii să se ieftinească la supermarket, însă realitatea este că vom plăti mai puțin pe kilogramul de roșii dar, vom da mai mult pe detergenți si săpun. Pentru că această plafonare a adaosului comercial care se aplică unor produse probabil va fi compensată în alte produse și, în final, coșul de consum va fi la fel de scump. Măsuri electorale și populiste. Faptul că lucrurile acestea se întâmplă la numai câteva săptămâni de la instalarea în funcție a premierului, reprezintă starul dat aproape oficial al campaniei electorale, pentru că astfel de măsuri, dar și altele care vor urma, vor mai fi scoase din tolba acestor domni pentru anul care a rămas până la alegeri.