SCM continuă în cupă – Joacă sâmbătă finala regională, în Zăvoi, cu Avântul Pielești

 SCM Rm. Vâlcea a câștigat cu 4-1 miercuri, în deplasare, cu Rapid Buzescu și echipa lui Gabi Mangalagiu continuă în Cupa României.

Nou promovată în Liga 3, SCM continuă și în cupă. După 0-0 cu Speed Academy Pitești, în primul meci din grupă, SCM a câștigat jocul decisiv pentru câștigarea grupei, 4-1 cu Rapid Buzescu. După 0-0 la pauză, vâlcenii s-au dezlănțuit în partea secundă și s-au impus cu 4-1, după golurile lui Simeanu (2), Georgescu și Abănăriței. Cum se știe, echipa din Zăvoi a învins pe Rapid Buzescu cu trei săptămâni în urmă și în barajul de promovare în Liga 3, cu o dublă victorie, 2-0 și 4-1.

SCM Râmnicu Vâlcea – Avântul Pieleşti (Dolj) va fi finala fazei regionale V a cupei, jocul urmând să se dispute sâmbătă, 22 iulie, de la ora 18.00 în Zăvoi. Câștigătoarea va avansa în turul 1 preliminar al competiției.

SCM: Gherguș – Georgescu, Bărbuți, Lăzărescu, Roșianu – Ov. Popescu, Trașcă – Bîrzan, Turcu, Ceapă – B. Geantă. Au mai jucat: Simeanu, I. Săraru, Abănăriței, Neacșu, Tilioiu.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *