Zilele Comunei Mădulari, la o noua ediție reușită
Sâmbătă, 5 august, primarul Daniel Dimulescu a organizat împreună cu consilierii locali şi Asociaţia Culturală „Tradiţii Vâlcene”, Festivalul „Strugurel de Mădulari” care a marcat Ziua comunei.
Evenimentul s-a desfăşura în centrul localităţii, unde au fost prezenţi, alături de localnici, şi personalităţi din viaţa politică şi administrativă a judeţului.
Evenimentul a culminat cu un mega-spectacol de muzică susţinut de interpreţi cunoscuţi.
Organizatorii au pregătit mai multe momente speciale, cum ar fi premierea cuplurilor longevive, iar pe scena amenajată în centrul localității a avut loc un concert folcloric susţinut de interpreţii de muzică populară consacrați, formaţia de dansuri populare „Strugurel de Mădulari”, dar şi de elevii şcolilor prezente la eveniment.
Discursul primarului Daniel Dimulescu a fost presărat cu mulţumiri adresate localnicilor, consilierilor locali, conducerii Consiliului Județean, tuturor celor care sub diverse forme şi-au adus aportul la reuşita sărbătorii, dar și la dezvoltarea localității şi le‑a vorbit oamenilor despre bucuria pe care o resimte de fiecare dată când se află în mijlocul lor.
Nu este prima dată când primarul localităţii îşi deschide sufletul în faţa celor pe care îi conduce cu atât interes şi devotament, mărturisind că împreună formează o echipă.
Este cunoscut faptul că la Mădulari evenimentele organizate sunt întotdeauna o reuşită, lucrul acesta văzându‑se în special pe feţele zâmbitoare ale oamenilor, iar ropotele de aplauze cu care se încheie dovedesc încă o dată că eforturile autoriţărilor nu sunt în zadar.
Seara s-a încheiat cu un spectaculos foc de artificii.




