SCM joacă joi cu Mioveni, în turul 3 al cupei – Parcurs excelent al vâlcenilor în competiția surprizelor

Singura echipă vâlceană ajunsă în turul 3 al Cupei României, SCM va întâlni joi, 17 august, de la ora 17.30, în Zăvoi, pe CS Mioveni, formație care activează în Liga 2.

Echipa lui Gabi Mangalagiu a avut un parcurs perfect în cupă, și după ce a obținut sezonul trecut trofeul județean, a reușit să câștige și faza regională și să meargă astfel în turul 1, unde a câștigat detașat cu Minerul Costești. În turul 2, SCM a eliminat după prelungiri pe Viitorul Dăești, astfel că în Zăvoi va veni o formație de eșalon secund. Federația a stabilit jocurile din turul 3 pe criteriu geografic, într-o singură manșă, eliminatorie, pe terenul echipelor mai slab clasate în sezonul trecut.

Echipa vâlceană este neînvinsă în jocuri oficiale de când s-a înființat și deși sunt câteva absențe în lot, nu este exclusă joi o surpriză. După ce a obținut două trofee în primul an de la înființarea echipei de seniori, trupa lui Mangalagiu îl poate aduce pe 20 august și pe cel de-al treilea, Supercupa AJF.

Dacă reușește surpriza și trece joi și de Mioveni, SCM va ajunge în faza ”Play-off”, unde vor participa 32 de echipe, 24 calificate din Turul 3 și 8 formații care joacă acum în prima ligă, adică Politehnica Iaşi, SC Oțelul Galați, Dinamo, UTA Arad, FC Hermannstadt, FC Botoşani, Universitatea Cluj și FC Voluntari. Meciurile din Play-off sunt stabilite pentru data de 30 august 2023. Astfel, dacă câștigă joi cu argeșenii, SCM poate aduce în Zăvoi o echipă de Liga 1!

Din echipa vâlceană vor lipsi joi Ov. Popescu, Trașcă și L. Săraru, care sunt accidentați, I. Săraru (suspendat), dar mai mulți jucători sunt incerți.

Intrarea publicului va fi gratuită, astfel că toți microbiștii vâlceni sunt invitați joi la Stadionul Municipal, pentru a susține echipa lui Gabi Mangalagiu.

Cum se cunoaște, SCM a promovat la Liga 3, unde a fost repartizată într-o serie alături de celelalte echipe vâlcene, Horezu, Dăești și Călimănești.

Mihai Costea va fi adversar

Retrogradată în eșalonul secund după ce sezonul trecut juca la Liga 1, CS Mioveni și-a restructurat lotul în această vară. Pe bancă este Constantin Schumacher, un tehnician care a trecut cu ani în urmă și pe la Vâlcea. În lotul argeșenilor este și vâlceanul Mihai Costea, care sezonul trecut a jucat la Viitorul Dăești, echipă care a jucat finala barajului de promovare în Liga 2. Luni, Mioveniul joacă în campionat cu FC Argeș, astfel că e de așteptat ca Schumacher să mizeze joi pe multe rezerve.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *