La Sălătrucel, investiții de succes și planuri îndrăznețe pentru modernizarea localității sub conducerea primarului Dorel Ancuța

Cu bani din bugetul local, în Sălătrucel, proiectul de amenajare a centrului civic este pe ultima sută de metri. În cadrul acestei investiții au fost realizate lucrări de amenajare a rigolelor și accesul la proprietăți pe o lungime de 800 de metri. De când Dorel Ancuţa a preluat funcția de primar, în această localitate au fost realizate cu grijă și responsabilitate destul de multe investițiile necesare comunității cu bani bine administrați, din bugetul local.
Pe lângă amenajarea centrului civic, pe segmentul infrastructurii rutiere s-au pietruit 4,5 kilometri de drumuri care, înainte, erau de pământ. Valoarea investiției în pietruire a fost de 400 de mii de lei. Tot din bugetul local, primarul Dorel Ancuța a construit un teren de sport cu gazon sintetic și a amenajat un parc de joacă pentru copii. De asemenea, s-au alocat fonduri pentru extinderea rețelei electrice în valoare de 300 de mii lei și pentru construirea unei rețele de distribuție a apei menajere în satul Pătești, pe o lungime de aproximativ 3 kilometri.
Primarul Dorel Ancuța are planuri îndrăznețe pentru viitor. Intenționează să asfalteze drumuri comunale care au fost pietruite, iar pentru acest scop a depus documentația necesară pentru a accesa liniile de finanțare disponibile prin AFIR. Astfel, comunitatea din Sălătrucel va beneficia de o infrastructură modernă și bine dezvoltată, asigurând astfel un viitor mai bun pentru toți locuitorii:
„Dacă vom reuși ca acest proiect, în care sunt incluse drumurile pe care le-am pietruit să obțină finanțare, pot să afirm că în localitate toate drumurile comunale vor fi asfaltate. Aceste drumuri erau practic de pământ, iar toamna sau în perioadele ploioase rămânea cizma în noroi și nu se putea circula. Un lucru pot să spun: se pot face investiții și cu bani alocați din bugetul local, dacă știi să chibzuiești banul, iar pentru acest lucru sunt mândru. În acești trei ani s-au făcut multe progrese”, ne-a spus primarul localității Sălătrucel, Dorel Ancuţa.
Se toarnă asfalt pe aproximativ 8 kilometri de drumuri de interes local
În localitatea Sălătrucel, eforturile sunt intense pentru finalizarea lucrărilor de asfaltare a drumului DC 13A Șerbănești – Pătești – Seaca, pe o distanță de aproximativ 8 kilometri. Valoarea acestui proiect este de 12,3 milioane de lei, iar finanțarea provine din Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”:
„Progresul lucrărilor este notabil, iar constructorul respectă cu strictețe programul proiectului, ceea ce ne oferă încredere că, până în primăvara anului viitor, investiția va fi finalizată cu succes”, a precizat primarul localității Sălătrucel.
Primarul Dorel Ancuţa a reușit să aducă în prim plan o serie de proiecte ambițioase, fără să rateze nici un o finanțare disponibilă. Astfel, într-un efort dedicat modernizării și eficientizării iluminatului public, prin intermediul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFM) se va implementa un proiect care vizează montarea a 220 de lămpi economice. Acestea fac parte dintr-un sistem public inteligent, iar investiția în acest proiect înseamnă aproximativ 60 de milioane de lei vechi.
În această perioadă, comunitatea din Sălătrucel se bucură de progres semnificativ în infrastructură și în îmbunătățirea calității vieții. Cu fiecare inițiativă pusă în practică, primarul Ancuţa demonstrează angajamentul său pentru dezvoltarea localității.
Căminului cultural și dispensarul medical se vor construi din temelii
Administrația locală din Sălătrucel așteaptă cu nerăbdare semnarea contractelor de finanțare prin Compania Națională de Investiții (CNI) pentru două proiecte importante: construirea din temelii a căminului cultural și a dispensarului medical.
Noul cămin cultural va fi amplasat în centrul localității, ocupând locul fostului cămin cultural care urmează să fie demolat. Clădirea va fi compusă din două nivele: parter și etaj. Potrivit proiectului, la parter va fi amenajată o sală de spectacole, precum și spații tehnice, depozitare și grupuri sanitare. La etaj se va amenaja o bibliotecă și o sală de ședințe. Căminul cultural va fi echipat și mobilat modern, inclusiv cu un sistem de sonorizare, prin intermediul proiectului pentru care primarul a semnat recent.
În paralel, se va construi și un dispensar medical pentru comunitatea locală. Aceste proiecte reprezintă un pas important în dezvoltarea comunei Sălătrucel, oferind locuitorilor acces la facilități culturale și medicale esențiale. Primarul Dorel Ancuța este determinat să aducă aceste inițiative la finalizare, contribuind astfel la îmbunătățirea calității vieții și la revitalizarea vieții culturale din comună.
„Am avut zilele trecute o discuție foarte constructivă cu un reprezentant din partea Companiei Naționale de Investiții (CNI), axată pe aspecte legate de demolarea actualului cămin cultural și predarea amplasamentului necesar. În momentul de față suntem pe cale să semnăm contractul, iar o dată ce acest pas important va fi finalizat, vom demara procesul de demolare și de pregătire a terenului. Căminul cultural și dispensarul medical care se vor înălța în urma acestor eforturi vor fi veritabile bijuterii ale comunității noastre. Vom începe construirea acestor facilități noi de la fundație, pentru a le asigura o bază solidă și modernă. Transformarea vechiului cămin cultural în moloz va fi un act simbolic al tranziției către ceva nou și îmbunătățit. Așa cum spuneam, căminul cultural și dispensarul medical vor lua naștere din temelii, simbolizând un nou început pentru comunitatea noastră. Aceste proiecte vor aduce facilități și servicii esențiale locuitorii noștri”, a precizat primarul localității Sălătrucel.
Într-un demers ferm către dezvoltarea localității, administrația locală din Sălătrucel accesează inclusiv fonduri europene prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Astfel, cu scopul de a extinde infrastructura esențială, în special în ceea ce privește apa și canalizarea, primarul a depus documentația pentru acest proiect în vederea finanțării. Proiectul vizează extinderea rețelei de apă și canalizare pe o distanță de 6 kilometri, în satele Sălătrucel și Șărbănești. Acest proiect are o valoare totală de 6 milioane de lei și reprezintă o investiție semnificativă în infrastructura de apă și canalizare.
Depunerea documentației pentru obținerea finanțării europene prin PNRR marchează angajamentul ferm al administrației locale față de nevoile comunității. Extinderea sistemului de apă și canalizare este vitală pentru asigurarea unor condiții de trai moderne pentru toți locuitorii din Sălătrucel și Șărbănești. Această inițiativă reflectă dorința primarului Dorel Ancuța și a echipei sale de a pune bazele unei așezări în care cetățenii să beneficieze de toate utilitățile.