Liberalul Cezar Bulacu propune implementarea unei piețe volante țărănești la Râmnicu Vâlcea

Consilierul local liberal, Cezar Bulacu, propune un proiect pentru implementarea unei piețe volante țărănești în Râmnicu Vâlcea. Acesta a vizitat Piața Volantă Transilvania din Sibiu alături de administratorul județului Sibiu, Adrian Bibu.

Am discutat despre filtrele necesare prin care trec producătorii pentru a-și expune produsele cât și oportunitatea oferită altor județe de a-și expune produsele calitative. Si într-adevăr am întâlnit o varietate mare de județe care expun aici, chiar daca nucleul o reprezintă producătorii din judetul Sibiu. Am găsit căpșuni din Satu-Mare, roșii din Olt, legume din Dolj si Vâlcea.

A declarat consilierul liberal, Cezar Bulacu.

Liberalul insistă pe idee și spune că produsele nu se vor mai perisa în curțile celor care le produc. Desigur, Cezar Bulacu profită de această perioadă și de campania de promovare a inițiativei, iar aceasta poate fi folosită ca impuls pentru campania electorală din 2024.

Cezar Bulacu laudă activitatea și implicarea Consiliului Județean Sibiu și spune că nu-și dorește ca motivul pentru care producătorii locali să fie descurajați să fie reprezentat de o administrație defectuoasă. De asemenea, pare să fi dezvoltat o relație de prieteni cu Adrian Bibu, administratorul orașului Sibiu.

(…) O astfel de piață crează predictibilitate in rândul producătorilor locali și pentru că își vor eficientiza costurile cu transportul, vor reuși să aibă un profit important. Mai exact, produsele nu se vor mai perisa in curtiile producătorilor si nici costurile transportului efectuând sute de drumuri în oraș să satisfacă dorința clienților nu vor mai exista.

La Sibiu, în piața volantă am întâlnit producători fericiți si liniștiți, am văzut clienți multumiți, cu totii făceau parte dintr-o comunitate care funcționează bine si este meritul celor care se îndeletnicesc de acest lucru.

Eu trebuie să îi mulțumesc lui Adrian Bibu pentru că am avut ocazia să cunosc ceea ce se întâmplă în spatele acestei piețe. Felul în care se organizează totul și câtă implicare este depusă de conducerea Consiliul Judetean Sibiu pentru a organiza in cele mai bune condiții aceasta piață!

Nu îmi doresc ca din cauza unei administrații defectuoase, producătorii locali să fie descurajați și să renunțe la ceea ce cu siguranță au moștenit si încearcă cu greu sa ducă mai departe!

A mai adăugat Cezar Bulacu, liberalul din Râmnicu Vâlcea

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *