Dezbatere în Consiliul Județean Vâlcea: liberalii cer explicații privind gestionarea proiectului major de apă și canalizare

Critici la adresa directorului general al Apavil
În cadrul ședinței ordinare a Consiliului Județean din data de 18.09.2023, liberalii au cerut explicații de la conducerea S.C. Apavil – operator regional pentru serviciile de alimentare cu apă și canalizare, în calitate de beneficiar al proiectului finanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare. De asemenea, au criticat demararea lucrărilor incluse în cadrul proiectului, care trebuie să se realizeze conform contractului.
În plus, liberalii nu au votat punctul 13 al proiectului de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții referitor la realizarea ratei de conectare de 100% în mai multe localități din județul Vâlcea, precum și a proiectului menționat în vederea depunerii acestuia spre finanțare în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare. Ei au subliniat că nu există preocupări cu privire la stadiul contractelor subsecvente din cadrul proiectului și că este necesară o comunicare mai eficientă din partea operatorului regional Apavil.
Reamintim că contractul de finanțare pentru proiectul Regional de Dezvoltare al Infrastructurii de Apă și Canalizare în județul Vâlcea a fost semnat în toamna anului trecut, dar până acum nu se cunosc foarte multe detalii cu privire la stadiul de realizare a investițiilor prevăzute în document.
Consilierul Județean Victor Popescu Critică Atitudinea Directorului General al Apavil în Managementul Proiectelor de Apă din Vâlcea
Consilierul județean, Victor Popescu, și-a exprimat dezamăgirea și nemulțumirea față de managementul și atitudinea directorului general al S.C. Apavil în ceea ce privește demersul proiectului legat de rețeaua de apă și apă uzată din județul Vâlcea. A remarcat lipsa de profesionalism și de interes din partea directorului general, care nu participă la ședințele Consiliului Județean unde se discută și aprobă proiectele legate de infrastructura de apă. De asemenea, a adus în discuție faptul că nu există informații clare despre stadiul contractelor subsecvente din cadrul proiectului major și că au întâmpinat dificultăți în obținerea acestor informații de la conducerea Apavil. Consilierul județean, Victor Popescu, a subliniat că acest lucru a creat neîncredere în capacitatea operatorului regional de a gestiona proiectele cu finanțare europeană și și-a exprimat dorința ca directorul general să fie prezent la ședințele Consiliului Județean pentru a asigura o comunicare mai bună și pentru a furniza detalii actualizate cu privire la stadiul proiectelor:
”Cu părere de rău, constatăm încă o dată lipsa de profesionalism a managementului din cadrul S.C. Apavil. Din păcate, vedem că se perpetuează aceeași lipsă de interes a domnului director general de a participa la ședințele Consiliului Județean, mai ales acolo unde se discută și se aprobă proiecte privind buna desfășurare sau suplimentarea rețelei existente de apă și apă uzată. Vreau să menționez că domnul director Florescu se contrazice; în data de 19 iulie 2023, ne-a fost transmisă o adresă prin care ne spune că este în concediu de odihnă și nu poate participa la ședința de CJ. Cu toate acestea, având în vedere proiectul major depus pe POIM în valoare de 664 de milioane de lei, din păcate, nu clarifică situația pentru cetățenii din județul Vâlcea cu privire la diversele etape în care se află toate contractele subsecvente din cadrul proiectului major depus pe POIM. Suntem în situația în care proiectul inițial depus pe POIM are mai multe probleme semnalate de-a lungul timpului și o conducere care, cel puțin pentru noi, ne-a demonstrat că nu poate să ducă la bun sfârșit un proiect cu finanțare europeană. Nu vreau să insist asupra lipsei de interes, dar faptul că nu putem să știm astăzi care este stadiul fiecărui contract subsecvent exact și de ce se dorește acest lucru ne face să votăm împotriva acestui proiect și să solicităm încă o dată ca atunci când sunt proiecte de importanță pentru toate comunitățile din județul Vâlcea, care privesc rețelele de apă și apă uzată, să avem operatorul regional, Apavil, prezent, dacă se poate, cu prezența domnului director general. Această mențiune, „dacă se poate,” o spun elegant, pentru că cred că l-am mai invitat pe domnul director general de vreo 6 sau 7 ori și nu ne-a onorat niciodată cu prezența în acest mandat. Observăm că în Consiliul de Administrație s-a votat în favoarea acestui proiect. Ne dorim ca pe viitor să existe o comunicare mult mai bună din partea operatorului regional și să ne fie adusă la cunoștință în fiecare ședință stadiul fiecărui contract subsecvent”, a precizat consilierul județean, Victor Popescu.
Proiectul Crucial de Infrastructură de Apă și Canalizare în Vâlcea Risca Pierderea a 230 de Milioane de Euro
Apavil S.A. – operator regional pentru serviciile de alimentare cu apă și canalizare, în calitate de beneficiar al proiectului finanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare, pentru care s-a semnat la data de 02.11.2022 contractul de finanțare își dă cu stângul în dreptul, existând riscul de a pierde cei 230 de milioane de euro, bani europeni. Conform contractului, demararea lucrărilor prinse în cadrul proiectului trebuie să se realizeze etapizat, Etapa I POIM să aibă finalizare până la 31 decembrie 2023,iar Etapa a II-a să se implementeze în perioada 2024 – 2025.
Mai mult, în contract sunt stabilite inclusiv niște termene foarte clare, astfel încât în primele luni ale anului ar fi trebuit să fie scoase la licitație primele 5 loturi, urmând încă 4 loturi mai mari, doar că procedura este în continuare greoaie pentru Apaviil.
Într-o astfel de situație primarii celor 36 de localității prinse în acest mare proiect al județului sunt supărați fiindcă, după 30 de ani de la Revoluţie, astăzi, în mare parte, sate întregi sunt în continuare fără canalizare şi apă.
Cel mai mare proiect al Vâlcii bate pasul pe loc de peste un deceniu
Proiectul de realizare a rețelei de apă și canalizare prin intermediul Apavil este cea mai mare investiție din județul nostru, estimată la valoarea de aproximativ 230 de milioane de euro, finanțată prin POIM 2014-2020, care prevede realizarea a 1700 de kilometri de rețea de apă și apă uzată din 36 de localități vâlcene. Investiția are un impact direct asupra vieții a nu mai puțin de 100 de mii de locuitori ai județului, dar, de un deceniu, bate pasul pe loc. Este un program unde zeci de localități din județ și-au depus documentația cu speranța obținerii mai rapide a unor bani europeni destinați alimentării cu apă și canalizare, dar acum lucrările sunt prea mult întârziate din incompetență sau nepăsare, ceea ce face ca acest program să fie compromis.