Vâlcea câștigă chinuit cu Zalău și rămâne lider în campionat. Are punctaj maxim după cinci meciuri

SCM Rm. Vâlcea a suferit mult, dar a câștigat sâmbătă seara disputa cu HC Zalău, scor 32-30 (14-18) și astfel rămâne cu punctaj maxim în campionat.
Venită după un succes clar la Craiova, pe terenul unei pretendente la cupele europene, Vâlcea a avut mult mai mult de furcă cu Zalăul lui Tadici.
Primul sfert de oră a fost echilibrat și cele două echipe au mers cap la cap, 7-7 în minutul 15. SCM a reușit să aibă 11-9 în minutul 20, dar finalul de repriză a fost unul de coșmar. Vâlcea a ratat din toate pozițiile posibile, Zalăul a marcat gol după gol și sălăjencele s-au desprins la cinci goluri, 18-13 în minutul 29, o diferență neverosimilă. La pauză, Zalăul conducea cu 18-14, după o repriză de uitat pentru trupa lui Bent Dahl.

După pauză, cu Hagman de neoprit pe contraatac, Vâlcea a început cursa de urmărire și a egalat în minutul 40, 21-21. Trupa lui Tadici nu a cedat însă și a revenit în avantaj, 27-25 în minutul 48. Susținută de 1500 de fani entuziaști, SCM a revenit în avantaj, 30-29 în minutul 54. La 31-30, sălăjencele au ratat atacul, Vâlcea a avut mingea și Bent Dahl a cerut time-out. SCM a mai punctat o data în ultimele secunde și a câștigat cu 32-30, reușind să își adauge în cont trei puncte mari. ”A fost un joc rău, dar trei puncte sunt trei puncte, asta este cel mai important” a spus centrul De Jong.

În ciuda faptului că a făcut cel mai slab joc din acest sezon, Vâlcea a câștigat și rămâne lider în campionat, cu punctaj maxim din cinci jocuri. Pentru echipa lui Bent Dahl urmează o deplasare la Cisnădie.
SCM: Hosu, Kelemen, Neagu – Hagman 11, De Jong 5, Ljepoja 5, Zschocke 4, Maidhof 4, Florica 2, Necula 1, Gogîrlă, Wolik.
Raluca Kelemen s-a accidentat
Portarul SCM-ului, Raluca Kelemen a suferit o accidentare gravă în jocul cu Zalău și va lipsi probabil de pe teren o perioadă îndelungată. În încercarea de a salva o minge aruncată peste ea, Raluca s-a întors și a alunecat, căzând pe genunchi. Meciul a fost întrerupt câteva minute, tânărul portar fiind scos pe brațe de pe teren. Examinările medicale vor stabili zilele viitoare diagnosticul exact. Raluca se adaugă astfel listei jucătoarelor indisponibile, pe care se mai află Elghaoui, Kovacevic, Glibko și Băcăoanu.
Florin Verigeanu, împotriva limitării salariale pentru sportivi
Guvernul are în proiect să crească taxarea contractelor de activitate sportivă, dar și să limiteze salariile jucătoarelor la suma 6000 euro. Florin Verigeanu, șeful secției de handbal de la SCM Râmnicu Vâlcea neagă competența guvernanților în acest caz și consideră că pe plan local trebuie să fie autonomie financiară.
”Cine ești tu, Guvern, ca să decizi ce să se facă în Consiliul Local cu banii publici strânși de la locuitorii unui oraș? Atâta timp cât banii sunt cheltuiți legal, nu poți impune tu cât să cheltuiești. Sunt banii celor din orașul respectiv, nu bani de la guvern. Dacă cei aleși de populația unui oraș doresc sa aibă o echipă sportivă de mare performanță, de ce le iei tu bucuria asta? Ori se uită că suntem în democrație, că nu toți suntem egali, ca în comunism?” a întrebat Verigeanu în Gazeta Sporturilor.
Oficialul clubului vâlcean a continuat să explice că fiecare Primărie trebuie să decidă repartizarea taxelor locale. ”Dacă ai bani, îți permiți o echipă de stele, dacă nu ai, te întinzi cât poți. Adică ai bani și vrei să faci ceva, dar nu te lasă Guvernul. E aberant. Dacă populația nu va fi de acord cu ce fac Primăria si Consiliul Local, atunci îi va sancționa pe conducătorii din Râmnicu Vâlcea la vot. Dar majoritatea populației este de acord cu așa ceva, atâta timp cât aceștia sunt votați mereu”, consideră Florin Verigeanu.
Măsurile fiscale dorite de Guvern sunt în dezbatere publică, iar pe 1 octombrie Guvernul își va asuma pachetul respectiv în Parlament și va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2024. După ultimele consultări s-a decis ca toate contractele care acum sunt în derulare să fie respectate în actuala formă până la final, indiferent care e data scadentă.
