Investiții semnificative în infrastructura rutieră la Galicea: apă, canalizare, și iluminat stradal

Campania electorală în Galicea a început, iar, deși unii nu recunosc schimbările aduse în localitate, majoritatea comunității apreciază progresele. Primarul Florin Mărăcine își continuă activitatea prin proiectele aflate în diverse stadii de implementare. Pentru unele, lucrările sunt deja în desfășurare, pentru altele contractele de finanțare au fost semnate, iar pentru restul se pregătesc documentațiile ce urmează a fi depuse în programele de finanțare care vor fi lansate.

În ceea ce privește modernizarea infrastructurii rutiere și implementarea sistemului de canalizare, primarul Florin Mărăcine din Galicea a obținut o performanță notabilă. A reușit să atragă o finanțare record de aproximativ 25,5 milioane de lei prin intermediul Programului Național de Investiții „Anghel Saligny.”

Unul dintre proiectele cuprinse în planurile de finanțare ale Programului Național de Investiții „Anghel Saligny” a avut contractul de finanțare semnat în vara aceasta. Acesta vizează asfaltarea drumurilor de interes local pe o distanță totală de 7,3 kilometri, cu o valoare totală a proiectului de 10,5 milioane de lei. Până în prezent, lucrările au fost realizate în proporție de peste 50%.”

”În prezent, se lucrează la proiectul finanțat prin Anghel Saligny pentru asfaltarea drumurilor pe o lungime de 7,3 kilometri. Lucrările sunt executate în proporție de 50%. S-a turnat primul strat de asfalt, se lucrează la amenajarea șanțurilor și podețelor. Termenul de finalizare al lucrărilor va fi în primăvara anului viitor, în funcție de condițiile meteo. Prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny, avem și un proiect pentru înființarea canalizării în satele Brătia din Vale și Cocoru, precum și înființarea unei stații de epurare pentru satele Cremenari, Brătia din Deal, Brătia din Vale și Cocoru. În această perioadă așteptăm semnarea contractului de finanțare pentru această investiție, urmând etapele premergătoare pentru începerea lucrărilor,” ne-a declarat primarul localității Galicea, Florin Mărăcine.

Investiții în infrastructura școlară și iluminatul stradal, în timp ce proiectul de spă și canalizare prin POIM rămâne blocat

Printr-un program de finanțare din PNRR, școlile din localitate vor fi dotate cu mobilier și echipamente IT. De asemenea, primarul localității Galicea, Florin Mărăcine, a semnat un alt contract de finanțare prin AFM, prevăzând modernizarea iluminatului stradal. Astfel, în localitate, se vor monta 324 de lămpi LED pe arterele principale. Pentru a asigura un iluminat stradal modern și eficient în întreaga localitate, primarul a depus și cel de-al doilea proiect în vederea finanțării.

Cu regret, primarul Florin Mărăcine aduce din nou în discuție faptul că proiectul de apă și canalizare, blocat de peste 11 ani în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare, unde Apavil S.A., operator regional pentru serviciile de alimentare cu apă și canalizare, este beneficiar, rămâne încă împotmolit în documentație, fără a face progrese semnificative:

”Galicea este prinsă în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare, cu un proiect extrem de esențial privind înființarea rețelei de apă și canalizare în satul Valea Răului, precum și extinderea rețelei în zona Dealul Galicii și satul Teiu. Oamenii nu înțeleg că, conform condițiilor impuse în contract, administrația locală nu are voie să facă investiții cu altă sursă de finanțare, nici măcar cu bani din bugetul local. În această situație, nu știu ce să le mai răspund cetățenilor. Părerea mea personală este că bani europeni nu sunt atât de mulți precum ni se spune”, ne-a declarat primarul localității Galicea, Florin Mărăcine.

Dezamăgirea primarului: fondurile europene nu sunt accesibile pentru comunitățile locale

Primarul din Galicea își exprimă dezamăgirea cu privire la accesul limitat la finanțare europeană. Acesta subliniază că, deși se vorbește despre fonduri europene, realitatea este alta. Numărul restrâns de proiecte finanțate pentru modernizarea drumurilor agricole și locale pe care le-a aflat de la directorul AFIR l-a surprins negativ. Primarul arată că, în ciuda promisiunilor despre bani europeni, alocarea bugetelor pentru proiectele esențiale, precum infrastructura de apă, canalizare și asfalt, este mult prea mică pentru a face o diferență semnificativă. Acesta concluzionează că, în ciuda discursului privind banii europeni, realitatea arată că Europa oferă doar resurse limitate, iar infrastructura suferă din cauza acestor restricții bugetare.

„Nu sunt bani europeni, asta-i trista realitate. Săptămâna trecută a venit directorul AFIR și ne-a spus că se vor finanța numai 100 de proiecte pentru modernizarea drumurilor agricole și 200 pentru drumuri de interes local la nivel de țară, adică două proiecte pe județ pentru drumuri agricole și 4 proiecte pentru drumuri locale, iar suma alocată chiar și pentru acestea este foarte mică, undeva la 3 kilometri pentru fiecare proiect! Este foarte puțin. Pentru noi, localitățile din mediul rural, în primul rând este nevoie de apă, canalizare și asfalt! După sumele alocate este mai mult decât clar că nu sunt bani europeni pentru proiectele cu adevărat necesare! Constat încă o dată faptul că bani europeni sunt mai mult o „vrăjeală”. Europa ne dă doar firimituri, din păcate! Degeaba se finanțează mici proiecte, dacă pentru infrastructură nu se dau bani! Când mai aud sintagma, des împământenită, „sunt bani europeni, dar nu-i luam noi”… Sunt, într-adevăr, dar numai la televizor!”, ne-a declarat primarul localității Galicea, Florin Mărăcine.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *