Panseluțele nu mai sunt vedeta orașului | Semafoarele au împânzit Râmnicu Vâlcea pentru „fluidizare”, iar giratoriul de la Posada vine în ajutor pentru trafic
Construcția giratoriului de la intersecția Calea lui Traian cu strada Posada, dar și numeroasele semafoare recent presărate prin oraș, a îngreunat traficul în Râmnicu Vâlcea.
Primarul Mircia Gutău a semnat în luna aprilie un contract de finanțare în cadrul Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”. Este vorba de proiectul „Amenajare sens giratoriu intersecția Calea lui Traian cu strada Posada”, a cărui finanțare totală este de 5.720.647,67 lei.
Chiar dacă proiectul pare să fie realizat integral din fonduri europene, primarul a alocat și bani de la bugetul local. Din cei aproape 6 milioane de lei, 18% sunt bani din bugetul local, adică peste 1 milion de lei.
Din spusele administrației locale, proiectul își propune să rezolve și să îmbunătățească semnificativ traficul auto în intersecția semaforizată. Mai spune și că această intersecție a fost scenă a numeroase accidente de circulație și ca urmare a importanței drumurilor care se intersectează aici: DN 64 (Râmnicu Vâlcea – Drăgășani – Caracal) și DN 67 (Râmnicu Vâlcea – Horezu – Târgu Jiu – Drobeta-Turnu Severin).
Semafoarele s-au înmulțit și sunt mai vizibile decât panseluțele lui Gutău
În ultimele luni au fost puse în funcțiune numeroase semafoare instalate de administrația locală. Aici este vorba de semafoare în plus, pe lângă cele deja amplasate în apropierea oricărei intersecții din oraș sau de pe lângă trecerile de pieton.
Din această cauză, râmnicenii au observat că au fost instalate fără o analiză serioasă asupra traficului din oraș și, în unele cazuri, semafoarele sfidează regulile din codul rutier. În unele intersecții, râmnicenii se confruntă cu câteva semafoare, indicatoare obligatorii, treceri de pieton și sensuri giratorii, toate într-o scurtă distanță.
Într-o cunoscută intersecție din oraș, la Școala Gimanzială Tache Ionescu, este amplasat un semafor care indică în același timp verde și roșu. Desigur, înainte de semafor este amplasat un indicator pentru „cedează trecerea” și „obligatoriu dreapta”. Pe lângă acest lucru, chiar înainte de acest semafor mai este încă unul la o distanță de 50 de metri.
Această problemă este prezentă în tot orașul, împiedicând mai mult râmnicenii să circule, decât să „fluidizeze traficul”, așa cum a declarat primăria orașului.
Îl somez public pe domnul primar fără viziune Mircia Gutău să prezinte contribuabililor studiul de trafic, care să evidențieze valori riguros studiate atât pentru fluxurile pietonale, cât și pentru cele auto pe acel tronson de drum, care au stat la baza inițiativei. Haideți, domnule primar, arătați-ne pe ce dați banii!
A declarat Bogdan Țigaret, Președinte al Centrului pentru Prevenirea Accidentelor de Circulație și de Muncă.