Scandal cu dosar penal între politicienii USR la Drăgășani | Andrei Gheorghiu ar fi alimentat conflictul de mult timp
În data de 30 octombrie a avut loc o altercație la sediul USR din Drăgășani, în urma căreia a fost solicitată intervenția poliției prin apel la 112. Cei implicați ar fi fost președintele Constantin Floroiu și vicepreședintele Adrian Preda, alături de consilierul local Marian Roșca. Poliția a deschis un dosar de cercetare penală.
Din declarația consilierului local Marian Roșca, altercația ar fi fost între acesta și ceilalți doi useriști. Tensiunile politice datează deja de ceva vreme la Drăgășani.
Am fost agresat de doi dintre colegii mei, Preda Adrian si Floroiu Constantin, în sediul USR Drăgășani. Da, am sunat eu la 112, apoi au sunat și ei, în opinia mea nejustificat.
A transmis consilierul USR Marian Roșca pentru Jurnalul Olteniei.
Referitor la incidentul produs în data de 30 octombrie a.c. într-un imobil din municipiul Drăgășani, vă comunicăm că, la nivelul Poliției Municipiului Drăgășani a fost întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Drăgășani, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și distrugere.
A transmis IPJ Vâlcea.
Scandalul mocnește de ceva vreme între Marian Roșca și Andrei Gheorghiu
Așa cum scandalul demonstrează, tensiunile sunt între Marian Roșca și cei doi politicieni susținuți de Andrei Gheorghiu, președintele USR Vâlcea și viceprimarul orașului Râmnicu Vâlcea. Ba chiar consilierul local Marian Roșca spunea despre Gheorghiu că este mincinos și sabotează activitatea USR Drăgășani, vorbind despre declarațiile liderului de partid la conferința de presă recent organizată de USR Vâlcea.
Așa cum Gheorghiu joacă în mai multe părți, la Consiliul Local cu Mircia Gutău, iar alături de membri naționali ai partidului promovează anti-penali sau anti-social-democrați, pare că și în filiala județeană are mai multe variante de „politică”.
Nu, “domnule” Gheorghiu, nu mai putem lucra împreună. Degeaba cauţi clemenţă şi împăcare, tu trebuie să-ţi dai demisia pentru faptul că minţi, sabotezi şi blochezi activitatea USR Drăgăşani, prin comportamentul tău abuziv şi dictatorial. Eu nu pot lucra cu mincinosi si sabotori.
USR ar fi trebuit să-şi facă demult curăţenie printre cei care sabotează filialele judeţene şi locale. Dar se pare că aceştia sunt acceptaţi şi chiar susţinuţi de la nivel central. Ce s-a întâmplat cu USR-ul, speranţa României?…
Preşedintele USR Vâlcea, Andrei Gheorghiu, minte şi nu reuşeşte să răspundă clar întrebărilor adresate de jurnalişti în cadrul conferinţei de presă din 28 Septembrie 2023, cu privire la situaţia filialei USR Drăgăşani.
(…) Prin metode de tip securistic, preşedintele USR Vâlcea a blocat convocarea acestei Adunari Generale a Filialei USR Drăgăşani.
La momentul prezentei, există persoane care au depus cerere de adeziune la USR Drăgăşani, dar sunt păsuite de peste 3 (trei) luni fără nicio justificare. Numărul total al membrilor ar fi de 27.
Solicit demisia lui Andrei Gheorgiu din funcţia de preşedinte al USR Vâlcea, pentru motive de sabotaj a filialei USR Drăgăşani, minciună şi comportament abuziv.
Declara consilierul Marian Roșca la mijlocul lunii octombrie despre Andrei Gheorghiu și situația de la Drăgășani.