În baza evenimentelor din 1989, Râmnicu Vâlcea se află pe harta orașelor care au ieșit în evidență prin demonstrațiile de la sfârșitul lunii decembrie.

Celebrând, în aceste zile, Revoluția Română din anul 1989, vrem să aducem în atenția publică câteva informații despre ce s-a întâmplat la acea vreme tocmai în Râmnicu Vâlcea, dar și în restul județului.

Totodată, dorim să recunoaștem eforturile celor care s-au implicat activ la acea vreme împotriva regimului, urmând un parcurs deja existent din orașele mai mari.

Cursul evenimentelor din Râmnicu Vâlcea și județ, la sfârșitul anului 1989

Din datele istorice, în noaptea de 20-21 decembrie 1989, la câteva zile după începutul revoluției din Timișoara, s-a dat ordin ca un număr semnificativ de râmniceni (6.000-7.000) să fie înarmați cu bâte de lemn și să fie transportați, în Banat.

Aceștia erau membri ai Gărzilor Patrotice, și mergeau către Timișoara pentru că „un grup de huligani devastrează ordinea de drept„. Aceștia s-au întors în Vâlcea pe 22 decembrie, fără să comită un act de „ordine„.

În paralel, au fost implicate şi efective militare din judeţ: în după-amiaza zilei de 21 decembrie, la UM  01036 din Râmnicu-Vâlcea s-a primit ordin „pentru o misiune deosebită, detaşarea la Sibiu a unui grup de 200 militari şi 50 cadre, pentru protejarea unor obiective economice şi social-politice, existând temerea că puteau fi atacate de cine ştie ce forţe oculte”; detaşamentul se întorcea la garnizoană abia în 4 ianuarie al anului următor. 

Chiar în dimineața zilei de 22 decembrie, grupurile de oameni s-au strâns în fața Casei Tineretului din Ostroveni și în fața „Casei Albe” (Instituția Prefectului de astăzi). După faimosul anunț despre fuga lui Ceaușescu, mulțumea a pătruns în sediul partidului de atunci și au ocupat clădirea.

Cei din interior au fost agresați, distrugând portretele cu chipul fostului conducător al statului, inclusiv cărți, afișe și alte materiale de propagandă.

În seara de după fuga cuplului Ceaușescu de pe acoperișul comitetului Central, așadar în 22 decembrie, ca în toate orașele țării, și în Vâlcea s-a ieșit pe străzi, s-a strigat, s-a demonstrat, s-a intrat cu forța în Comitetul Județean de partid. Din interiorul palatului administrativ județean – simbol al puterii care se prăbușea au fost aruncate pe fereastră tablouri, cărți omagiale etc.

În fața clădirii, în stradă, oamenii scandau, plângeau de bucurie, huiduiau când de la stația de amplificare erau pronunțate numele ,,odiosului” și ,,sinistrei” – cum vâlcenii auziseră la TV că erau de-acum numiți foștii nr. 1 și nr. 2 în ierarhia PCR și implicit a Statului român…

Au rămas consemnate pentru istorie mai multe secvențe ale acelei zile, nu le pot reda aici pe toate pentru că niciuna nu este cu adevărat remarcabilă, am ocupa și prea mult spațiu …ideea pe care o reținem este că la microfonul conectat la o boxă orientată spre sud s-au perindat mulți vorbitori, care au spus și au scandat, pentru prima dată public și mai ales cu amplificarea sunetului, tot ceea ce aveau pe suflet. – ne-a declarat istoricul Valentin Smedescu.

Au existat mici incendieri, distrugeri de bunuri, precum și un număr de mici furturi și jafuri. Nu au lipsit și metodele „de sus” ale partidului, prin care se mai auzea câte un foc de armă, continuând cu un anunț cum că apa potabilă ar fi fost otrăvită.

S-au și cântat lozincile cunoscute la instituțiile oficiale: „Suntem liberi„, „Libertate!”, „Jos comunismul!”, şi sloganuri mai mult sau mai puţin originale, printre care cunoscutele „Ole, ole, ole, ole/ Ceauşescu nu mai e!” şi „Noi de-aicea nu plecăm . . . !”).

Ca în întreaga ţară, şi în Vâlcea, în mai toate instituţiile şi întreprinderile s-au instituit „măsuri speciale”, prin asigurarea pazei exterioare (armate) şi a serviciului permanent al angajaţilor în interiorul acestora.

Principalele obiective erau nu numai păzite, ci şi controlate tot timpul (inclusiv în interior) de către reprezentanţi instruiţi ai Gărzilor patriotice, care purtau peste mânecile uniformelor, cunoscuta banderolă tricoloră.

A fost sau nu a fost revoluție în Râmnicu Vâlcea?

Preluând tema din filmul românesc „A fost sau n-a fost?”(2006), în care este dezbătută ideea dacă a fost sau nu a fost revoluție în Vaslui, așa putem să ne gândim și la ideea de revoluție în Râmnicu Vâlcea.

Așadar, Vâlcea sau Râmnicu Vâlcea era considerat un loc resursă pentru a combate revoluționarii din alte orașe mai mari și mai importante. Cu toate acestea, în zilele de 21 şi 22 decembrie, la Râmnicu-Vâlcea „au apărut manifeste şi fluturaşi prin care se protesta împotriva regimului Ceauşescu.„

Atât în Râmnicu Vâlcea, cât și în județ, evenimentele s-au desfășurat fără vărsări de sânge, dar agresiunile au existat. Foști nomenclaturiști au fost bruscați, dintre care numeroși locuitori s-au și răzbunat, odată cu această ocazie.

Personal cred că revoluție e mult spus …a fost mai degrabă o revoltă populară, o răscoală, cum se spunea în vechime. Nu sunt foarte încântat de ceea ce rebuie să spun, dar răscoală e termenul adecvat și pentru că primele și principalele revendicări din urmă cu 34 ani au fost legate de lipsa nevoilor primare: hrană, utilități etc. și mai puțin drepturi civile, politice, culturale s.a.m.d.

O revoluție ar fi însemnat o schimbare fundamentală a valorilor, a instituțiilor politice, a structurii sociale, a conducătorilor și ideologiilor unei societăți. Deși aparent și mai ales declarativ aceasta pare că s-ar fi întâmplat, în timp vreau să zic, nu atunci, în decembrie ’89, suntem încă departe de un atare ideal. Și, pe undeva, este și firesc: societatea românească a fost mult prea adânc distrusă, afectată în fibra ei națională, de cei cinzeci de ani de comunism, care a continuat alte regimuri dictatoriale, după cum știm. – a mai adăugat istoricul Valentin Smedescu.

Într-adevăr, ordinea a fost asaltată de protestatarii râmniceni, reușind să obțină controlul clădirii Instituției Prefectului, așa cum o cunoaștem în zilele noastre.

Cu toate acestea, dacă la Râmnicu Vâlcea nu s-ar fi întâmplat nimic semnificativ, tot ar fi fost revoluție în România. Așadar, impactul din județul Vâlcea, adică revoltele desfășurate de locuitori, este, cu siguranță, o formă de revoltă împotriva regimului, urmând un curs al evenimentelor deja întâmplate la Timișoara.

Chiar dacă nu a avut un impact tehnic asupra regimului zonal din Vâlcea, cu siguranță a avut un impact emoțional și o eliberare de sentimente din partea oamenilor.

Personalități care au ieșit în evidență pe parcursul revoluției râmnicene

Ca la orice manifestație de acest fel, există câteva personalități care ies în evidență prin comportamentul controversat de la acea vreme.

Cunoscutul personal Vasile Gorun, care avea inclusiv o echipă formată din Neacșu Mircea, Ciprian Petre și alții, au fost cei care l-au dezarmat pe milițianul de la sediul județean al Partidului Comunist Român. De asemenea, au fost primii care  „au intrat şi [i-]au făcut să fugă [pe] toţi nomenclaturiştii”.

La un microfon conectat la o stație de amplificatoare, la una din ferestrele dinspre bulevard din centru, în fața a mii de oameni adunați, au fost rostite tot felul de declarații, sau „cuvântări„, despre semnificația evenimentului și ceea ce va urma.

Vasile Gorun a vorbit la microfon pe copertină afirmând că el din anul 1981 a luptat contra lui Ceauşescu şi a comunismului şi în încheiere a strigat cât a putut de tare „Libertate!„.

Vasile Gorun – și toate resursele de bibliotecă pe care le-am constituit pe baza a ceea ce s-a scris și am citit converg către aceasta – a dat dovadă de curaj și solidaritate cu oamenii din echipa sa de zugravi încă din timpul evenimentului din 1981 – cel cu protestul și demonstrația până la Comitetul județean de partid, pentru dreptul neorășenilor de a putea cumpăra pâine din oraș.

De asemenea, la pătrunderea în sediul Județenei de partid din 22 decembrie 1989, Vasile Gorun a fost în miezul evenimentului: există mai multe consemnări că a îndemnat oamenii pe stradă să protesteze, să se revolte. Ne-a rămas scris, de asemenea, că el personal a coborât de pe perete, în biroul de prim-secretar al județului, tabloul lii Nicolae Ceaușescu, spunând «Hai, nea Nicule, că ai stat prea mult agăţat în cui!», i-a spart geamul cu un borcan, apoi l-a aruncat pe fereastră…

La acel moment – și cu atât mai mult la protestul din 1981, căderea regimului nu era deloc evidentă… – a mai adăugat istoricul Valentin Smedescu.

Vorbitori au fost istoricul Sergiu Purece, Jeanina Matei (care ar fi fost o „veche” cunoștință a lui Nicolae Ceaușescu), inclusiv și Vasile Gorun. Milițienii și securitatea nu a intervenit, fiind mulțumiți să se închidă în propriile sefii și să aibă grijă de armament.

Din grupul celor care au preluat puterea în acele zile, au făcut parte: colonelul de miliţie (colonel r. M.Ap.N., arma Vânători de munte, rezervist reactivat în zilele Revoluției) Severin Baciu, mr. Ion Tudor, Victor Popescu, Ion Toană – Oltea, Marian Măciucă, Tudor Şindilaru și alții.

S-au alăturat și câțiva reprezentanți ai tineretului, cum ar fi Ștefan Prală, John Feraru și Aurelian Pavelescu.

Din ceea ce ne-a mai declarat istoricul Valentin Smedescu, o altă personalitate care a ieșit în evidență era o tânără printre demonstranții furioși, Cristinela Mirică, nevâlceancă, însă cu domiciliul obligatoriu la Râmnicu Vâlcea. Tânăra fusese adusă la Râmnicu Vâlcea cu părinţi cu tot, în 1986, inițial locuind la Hotalul Alutus, ulterior reparzizându-li-se un aparament păzit zi și noapte de miliție. Cristinela era însoţită non-stop de milițieni, se spunea că din ordinul Elenei Ceaușescu, pentru împiedicarea unei relații ,,nepotrivite”.

În 1988, mai mulți subofițeri de miliție zice-se că au fost dați afară (sau mutați), pentru că au pierdut-o de sub supraveghere. Tânăra era elevă, mergea inclusiv la școală cu milițienii după ea. Vorbise sau a vorbit ulterior, tot în acea zi, la microfonul cu boxă de la Comitetul Județean de partid, nu am găsit nicăieri ce a spus, dar demonstranții îi acordau credit, era una de-a lor, persecutată, cu domiciliul forțat.

Ca o paranteză, istoricul Corneliu Tamaș face o confuzie, numind-o ,,Jeanina Matei” (tot o altă ,,mare iubire” a lui Nicu Ceaușescu)  pe tânăra care în realitate se numea Cristinela Mirică.

În sfârșit, există mărturii că ,,asediații” au cerut sprijinul tinerei, i-au explicat că armele și munițiile sunt sigilate și că Securitatea nu se opune ,,revoluției” etc. iar prin intermediul col. Silvian Marinescu i s-a dat o portavoce la care a vorbit de pe scări și a reușit să liniștească situația.

Eroi vâlceni, decedați la revoluția din București

La Râmnicu Vâlcea nu au fost decedați, ci probabil au existat doar răni ușoare ale celor care au demonstrat că se pot impune și fizic.

Cu toate acestea, au exstat și cazuri în diferite localități și zone ale țării, tinerii vâlceni și-au pierdut viața în încleștările evenimentelor revoluționare. Există și un monument în centrul orașului, în fața sediului de azi al Tribunalului Județului Vâlcea, pentru cei căzuți la datorie în 1989.

După cum puteți vedea în imaginile de mai jos, toți vâlcenii căzuți la Revoluția din 1989 au fost împușcați și au murit în jurul datei de 22 decembrie: