Senatorul Claudia Banu subliniază importanța sistemului electronic de monitorizare în combaterea violenței domestice

Violenta domestica va fi prevenită cu un sistem electronic de monitorizare. Senatorul liberal, Claudia Banu, a adus în atenția publicului informații relevante cu privire la implementarea Sistemului Electronic de Monitorizare Electronică  în județul Vâlcea începând cu luna ianuarie a acestui an. Această inițiativă a fost demarată încă din octombrie 2022, cuprinzând județul Vâlcea și alte 19 județe în etapa a II-a, devenind funcțională la 1 ianuarie 2024.

Sistemul de supraveghere electronică constă într-un kit care include o brățară ce se prinde de gleznă sau, în anumite situații prevăzute de lege, de încheietura mâinii a agresorului. Acesta primește un telefon mobil echipat cu un sistem de urmărire, pe care este obligat să îl poarte, și care declanșează o alarmă în caz contrar. Brățara are elemente de siguranță ce împiedică îndepărtarea sa de către agresor. Un al doilea telefon este oferit persoanei protejate, având și ea obligația de a-l purta. Dispozitivul de supraveghere avertizează persoana supravegheată în cazul producerii unor alerte, cum ar fi apropierea, părăsirea neautorizată a imobilului, depășirea perimetrului stabilit, intrarea neautorizată într-un perimetru stabilit, atingerea nivelului critic de descărcare a acumulatorului și altele.

Claudia Banu a subliniat importanța acestor dispozitive în creșterea gradului de siguranță pentru persoanele protejate, oferind o modalitate eficientă de monitorizare a respectării măsurilor dispuse în ordinele de protecție. Senatorul liberal a evidențiat că informațiile stocate în sistemul electronic în urma generării alertelor de apropiere pot constitui probe importante pentru susținerea plângerilor privind încălcarea ordinului de protecție provizoriu sau a ordinului de protecție.

În contextul creșterii alarmante a violenței domestice împotriva femeilor, Claudia Banu a subliniat că brățările de supraveghere reprezintă o măsură absolut necesară, implementată cu succes în lumea civilizată, și pot opri tragediile legate de nerespectarea ordinului de protecție:

violenta domestica prevenita cu sistem de monitorizare electronica

 

”Începând cu luna ianuarie a acestui an, județul Vâlcea beneficiază de Sistemul Electronic de Monitorizare Electronică. Sistemul informatic de monitorizare electronică este funcțional din 1 octombrie 2022 și a fost implementat în trei etape, județul Vâlcea fiind cuprins alături de alte 19 județe în etapa a IIa, devenită funcțională cu 1 ianuarie 2024. Sistemul de supraveghere electronică constă într-un kit care include brăţara ce se prinde de gleznă ori în cazuri determinate de lege de încheietura mâinii agresorului, un telefon mobil înmânat agresorului, care are montat un sistem de urmărire şi pe care agresorul este obligat să îl poarte, încărcat, asupra lui, în caz contrar declanșându-se alarma. Brăţara conţine elemente de siguranţă care nu permit agresorului să o îndepărteze. Un al doilea telefon este înmânat persoanei protejate, care va avea de asemenea obligaţia de a-l purta asupra sa. Dispozitivul electronic de supraveghere va avertiza persoana supravegheată de producerea unei alerte. Alertele vizate sunt alerta de apropiere, alerta de părăsire neautorizată a imobilului, alerta de depășire neautorizată a unui perimetru stabilit (zona de incluziune), alerta de intrare neautorizată într-un perimetru stabilit (zona de excluziune), alerta de atingere a nivelului critic de descărcare a acumulatorului și altele. Utilizarea acestor sisteme crește gradul de asigurare a măsurilor care vin în ajutorul persoanelor protejate, respectiv permite urmărirea modului de respectare a măsurilor dispuse în ordinele de protecție emise. Informații stocate în sistemul electronic odată cu generarea alertelor de apropiere constituie probe care susțin plângerea formulată pentru încălcarea ordinului de protecție provizoriu sau a ordinului de protecție. Statistica violentei domestice  împotriva femeilor a atins cote alarmante în ultimii ani. Aflăm tot mai des, din presă, despre cazurile femeilor ucise cu ordinul de protecție în mână. Brățările de supraveghere opresc șirul vieților distruse, fiind o măsură absolut necesară, implementată cu succes în lumea civilizată”, a informat senatorul liberal, Claudia Banu.

 

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *