„Adrian Mitrache: „Începem anul cu investiții din fonduri europene”

Investiții la Golești: Primarul comunei Golești, Adrian Mitrache, a semnat contractul de finanțare la ADR SV Oltenia pentru proiectul privind „Reabilitarea, modernizarea, dotarea și extinderea Școlii Gimnaziale din satul Popești. Proiectul are în valoare de 7.660.312 lei, din care 3.860.300 lei sunt fonduri europene nerambursabile.

„Educația trebuie să primească din partea autorităților locale și centrale o atenție sporită; acest lucru se întâmplă în localitatea noastră, în ultimul an lucrându-se susținut la reușita acestui proiect. Aș vrea să le mulțumesc tuturor celor implicați: consultanților, cadrelor didactice din Școala Golești și nu în ultimul rând colegilor din primăria comunei Golești, fără de care tot ce realizăm pentru binele cetățenilor nu ar fi posibil”, a precizat Adrian Mitrache, primarul comunei Golești, județul Vâlcea.

În cadrul documentației proiectului, unitatea de învățământ va beneficia de o serie de facilități. Clădirea școlii va fi practic reabilitată de la zero, începând de la structura clădirii până la extinderea acesteia și dotarea fiecărei săli de clasă cu tot ceea ce este necesar pentru asigurarea unui act educațional de calitate.

De asemenea, proiectul de modernizare a școlii include și construirea unui nou corp pentru grădiniță, astfel încât preșcolarii nu vor mai interacționa cu elevii mai mari. Totodată, se va amenaja o sală de mese, ceea ce este extrem de necesar, deoarece Școala Gimnazială Golești oferă gratuit o masă caldă în regim de catering tuturor copiilor în timpul zilelor de curs.

Primarul localității, Adrian Mitrache, a completat cu entuziasm: ”Încă un proiect pentru care va trebui să dăm ordinul de începere a lucrărilor după desemnarea constructorului! Este o recunoaștere a tuturor eforturilor noastre în acest mandat. Acest proiect ne va permite să ridicăm standardul de educație al copiilor care învață în această școală, și suntem mândri de acest lucru”

Situată la o scurtă distanță de municipiu, comuna Golești a experimentat o ascensiune remarcabilă, integrându-se rapid printre localitățile dezvoltate și devenind astăzi una dintre așezările în care numărul de locuitori a crescut semnificativ în ultimii ani. Comunitatea a început deja să observe beneficiile și dezvoltarea rapidă a localității, în principal datorită creșterii semnificative a investițiilor în domeniul imobiliar. Astfel, prețul de vânzare al terenurilor în zonele bune ale localității a ajuns la 15 sau chiar 20 de euro pe metru pătrat în prezent.

Primaria deruleaza in 2024 investiții in Golești
Investiții la Golești in 2024: scoala gimnaziala din Popești va fi modernizată

 

 

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *