La Copăceni, s-au alocat fonduri pentru branșarea localității la gaze

Comuna Copăceni a primit o finanțare în valoare de 6.525.000 lei pentru a demara proiectul de implementare a sistemului inteligent de distribuție a gazelor naturale. Acesta va deservi satele Copăceni, Ulmetu, Vețelu, Hotărasa, Bondoc și Bălteni, marcând un pas important în dezvoltarea infrastructurii locale și îmbunătățirea calității vieții locuitorilor.
În paralel, Primarul Tironel Tâmplărescu a inițiat demersurile pentru un alt proiect major: crearea unei rețele moderne de canalizare în Copăceni, cu finanțare sperată din partea Administrației Fondului de Mediu (AFM). Acest proiect nu numai că vizează extinderea rețelei de ape uzate pe o lungime de 24 de kilometri, dar include și construcția unei stații de epurare avansate, precum și instalarea de panouri fotovoltaice pe o suprafață de 5000 de metri pătrați, deținută de primărie, pentru a acoperi necesarul de energie electrică al sistemului de canalizare.
Primăria a luat, de asemenea, măsuri pentru a reduce consumul de energie la nivel local, alocând fonduri și pentru montarea de panouri fotovoltaice suplimentare, destinate optimizării serviciului de apă, pe nișa sustenabilității și eficienței energetice.
Primarul Tâmplărescu a evidențiat urgența și importanța acestor proiecte pentru comunitate, subliniind că finalizarea rețelei de canalizare este esențială pentru a permite continuarea lucrărilor de infrastructură, cum ar fi asfaltarea. El este optimist că proiectul va obține finanțarea necesară pentru a duce rețeaua la poarta fiecărei gospodării
La Copăceni , sistem de aprovizionare cu apă acoperă deja 90% din necesitățile comunității și este un serviciu gestionat eficient de Consiliul Local. Aici costul accesibil al apei, de 4 lei pe metru cub, reiterând angajamentul administrației locale de a asigura aceste servicii tuturor locuitorii săi.