Manevre și mize în tango-ul politic românesc
Într-un peisaj politic unde înțelegerile întunecate și artificiile populiste devin moneda curentă, nu este de mirare că PSD și PNL, cele două entități aparent rivale, și-au sincronizat pașii într-un tango politic, alegând să-și unească forțele pentru comasarea alegerilor în 2024. Acest act, departe de a fi o simplă manevră administrativă, reprezintă o schemă calculată, menită să manipuleze voința electorală în favoarea lor. Prin încercarea de a contopi alegerile locale cu cele europene, acești strategi politici pariază pe o confuzie calculată în rândul electoratului, sperând că odată cu votul pentru primar, cetățeanul va acorda, prin extensie, și suportul său pentru candidații la Parlamentul European. O premisă falsă și periculoasă, având în vedere că votul local se concentrează mai mult pe calitățile individuale ale candidaților decât pe afilierea lor de partid.
Această comasare nu este doar un simplu joc de putere, ci o încercare disperată de a rămâne relevanți pe scena politică europeană, în ciuda unei lipse acute de viziune și integritate. În mod ironic, acest act ar putea servi drept catalizator pentru o mobilizare fără precedent a susținătorilor unor partide precum AUR, oferindu-le acestora nu doar o platformă, ci o rampă de lansare către Bruxelles, unde ar putea să-și facă auzite vocile.
În plus, comasarea alegerilor prezidențiale cu cele parlamentare în 2024 dezvăluie dependența oarbă de suportul mutual între PSD și PNL, subliniind incapacitatea liderilor lor, Ciolacu și Ciucă, de a funcționa ca adevărate locomotive electorale pentru partidele lor. Un semnal al slăbiciunii, o recunoaștere tacită a faptului că, lăsați pe propriile resurse, acești lideri ar putea să nu treacă testul încrederii publice.
Citește si: Alegeri 2024: România in fața unui spectacol politic sau circ fără perdea?
Radiografia actuală a coaliției condusă de Klaus Iohannis nu face decât să sublinieze o realitate sumbră: o profundă deconectare față de nevoile și problemele românilor. După decenii de experimente democratice și promisiuni neonorate, scenariul politic românesc se prezintă ca un teatru al absurdului, unde principiile democrației sunt frecvent sacrificate pe altarul intereselor de moment.
În această arenă politică, unde strategiile sunt concepute în umbră, radiografia situației actuale dezvăluie o coaliție frământată de temeri, conștientă de disprețul profund al românilor. Fuga de responsabilitate, de confruntarea directă și cinstită cu electoratul, pare să fie deviza lor nescrisă. În acest peisaj, cuvintele unei personalități controversate din viața politică românească de după 1989, referitoare la necesitatea a două decenii pentru asimilarea democrației, par să răsune ca un ecou amar pentru mulți dintre noi.
Și ne punem întrebarea, ce este mai antidemocratic în prezent? Provocările aduse de AUR și Șoșoacă, sau jocurile de culise ale alianței PSD-PNL?
Răspunsul pare să se afle în goliciunea rezultatelor lor, într-un zero imens care măsoară distanța dintre promisiunile lor și realitățile noastre.