Primarul localității Mălaia, Gheorghe Dinculescu: „Proiectul meu ca primar este localitatea, iar în cadrul său se regăsesc cetățenii, promisiunile și realizările”

Gheorghe Dinculescu, primarul comunei Mălaia, se pregătește să încheie primul său mandat. Cu un trecut profesional impresionant în sectorul energetic, unde a excelat în conducerea de proiecte mari și echipe ample, Dinculescu a adus această expertiză valoroasă în administrarea locală. Anterior angajamentului său administrativ, a ocupat poziții de top la Hidroelectrica și a demonstrat abilități remarcabile în conducerea Companiei Hidroserv.

„Proiecte”, „strategii”, „paşi”, „obiective” şi „planuri” sunt cuvintele cel mai des rostite de Gheorghe Dinculescu după care și-a ghidat acțiunile. Se mândrește cu realizările sale, depășind promisiunile electorale și punând bazele unor proiecte ambițioase pentru atragerea turiștilor în comuna Mălaia.

Una dintre măsurile-cheie ale mandatului său a fost atestarea localității ca stațiune de interes local. Investițiile semnificative în infrastructură, precum dispensare medicale și modernizarea școlilor, au fost prioritare. Iluminatul public a fost îmbunătățit, iar lucrările la căminele culturale sunt în plină desfășurare. Unul dintre cele mai notabile contracte este cel pentru implementarea unui sistem de canalizare, cu finanțare de 10.600.000 lei, prin programul „Anghel Saligny”. Aceste inițiative reprezintă începutul unor investiții majore susținute atât din surse europene, cât și guvernamentale. Scopul declarat al acestor proiecte este de a transforma Mălaia într-una dintre principalele destinații turistice din România, consolidându-și astfel statutul ca pol de atracție pentru vizitatori.

”Proiectul primarului este ‘localitatea’, și în cadrul lui sunt cetățenii, promisiuni și realizări; aceasta este lozinca mea. Pentru a desluși problemele în administrație, am luat-o într-o ordine firească, în primul rând să-i asigur cetățeanului un climat normal și corect în localitate. Am început cu sistemul de apă, canalizarea pentru care suntem în procedură de licitație. Apoi am mers pe nișa educației, și aici includem școala și grădinița care sunt reabilitate, instituții care pot concura cu cele din mediul urban. În acest timp și căminele culturale: căminul cultural din satul Săliștea a fost reabilitat, iar căminul cultural din satul Malaia are documentația depusă la CNI aprobată în vederea finanțării. Și cel mai important, un pas mare făcut localității, a fost declarată stațiune de interes local. Un lucru extraordinar care a venit în întâmpinarea antreprenorilor din turism, și asta fiindcă ritmul fondurilor europene este mult mai accelerat; cei interesați au început să-și depună proiecte pe fonduri europene pe nișa turismului unde sunt axe de finanțare pentru stațiuni. Toți pașii aceștia pentru declararea localității stațiune de interes local au necesitat muncă și timp”, ne-a declarat primarul localității Mălaia, Gheorghe Dinculescu.

Un drum spectaculos spre atracțiile naturale ascunse ale României

Primarul Gheorghe Dinculescu, în colaborare cu Consiliul Județean Vâlcea, are în vedere dezvoltarea turistică prin amenajarea unui traseu impresionant între Ciunget și Polovragi. Acest proiect vizează conectarea Văii Latoriței cu Cheile Oltețului printr-un drum care se întinde pe 48 de kilometri. Traseul, care este clasificat ca drum județean până în Petrimanu și ca drum forestier de la Petrimanu până în Curmătura Oltețului, are potențialul de a deveni o atracție turistică majoră și urmează să fie inclus pe harta destinațiilor turistice recomandate.

„Împreună cu președintele Consiliului Județean Vâlcea, am discutat să identificăm surse de finanțare și, în acest sens, am trimis o adresă către ministere prin care am înștiințat că, cel puțin pe raza județului Vâlcea, nu suntem afectați de situri naturale, limita sitului Parâng fiind undeva până la acest drum. În prezent, drumul este practicabil cu mașina de teren, dar, având baza, trebuie să-l modernizăm. Punerea pe harta turistică a acestui drum reprezintă pentru turistul cazat la Malaia posibilitatea de a vedea peisajele fantastice de pe Valea Latoriței, care sunt dintre cele mai frumoase și cele mai sălbatice zone, unice în România”, spune primarul localității Malaia, Gheorghe Dinculescu.

Acest drum, pe care primarul Gheorghe Dinculescu împreună cu președintele  Consiliului Județean Vâlcea îl au în vizor pentru amenajare, va fi unul paralel cu Transalpina, dar mult mai spectaculos și mai frumos, chiar dacă nu ajunge la o cotă atât de înaltă ca Transalpina, fiind situat pe o culme de aproximativ 1700 de metri.. Primăvara, oamenii se pot bucura de bujorul de munte și pot porni pe drumuri de coastă cu mașini de teren până la Transalpina. Pot coborî pe partea cealaltă la Vaideeni, pe lângă Nedei, sau pe Valea Repedea – Ciunget. Drumul, odată amenajat, poate crea, la rândul său, alte trasee turistice foarte frumoase și spectaculoase. În prezent, sunt turiști care se încumetă să facă acest traseu cu motociclete sau mașini de teren.

Pe Cheile Latoriței spre Ciunget, spre Lacurile Galbenu și Petrimanu, ascunse de privirea turiștilor, se află unele dintre cele mai spectaculoase căderi de apă din România. Potecile se pierd prin desișul pădurilor, iar în înălțimi amețitoare sunt Cascada Borogeana, Apa Spânzurată și Moara Dracilor. Tot pe acest traseu, turiștii pot descoperi Lacul Muntinu

”Acest drum va dezvolta și din punct de vedere economic, deoarece la Petrimanu, Consiliul Județean intenționează să amenajeze un centru pentru recuperare a persoanelor care consumă diferite substanțe interzise. Acolo este o oază de liniște, iar pe lângă acest centru de recuperare există proprietăți private care pot dezvolta  hoteluri; de asemenea, în zonă există două pensiuni pe marginea lacului, iar altele pot fi dezvoltate. Drumul spre Galbenu merge exact sub Coasta Benghii, sub muntele Bălescu și muntele Galbenu, unde domeniul schiabil poate fi dezvoltat. Vorbind de domeniul schiabil Transalpina și cel de la Rânca, aici și-ar găsi un punct comun. La Rânca nu există pârtii în zona de nord,  comparativ cu posibilitățile pe care le oferă zona munților noștri, unde s-ar putea plia foarte bine pentru a coborî cu pârtii în zona de nord, pe terenul primăriei Malaia și pe terenul statului român”, primarul localității Malaia, Gheorghe Dinculescu.

Planuri de dezvoltare turistică în localitatea Malaia: De la trasee montane la domenii schiabile

Un lucru este clar: localitatea Malaia este așezată într-o zonă turistică unică în România, care se va dezvolta pe această nișă. Primăria, din acest punct de vedere, are atribuții pentru infrastructură și pentru proiecte mari:

”Un alt traseu care se conturează în vederea modernizării este de la Malaia spre Vârful lui Roman. În prezent, există un drum forestier destul de bun pe o lungime de 7 kilometri. Mai mult, se poate dezvolta un domeniu schiabil de la Vârful Ursu (2124 m) spre Goarpa Mălăii și să se schieze până în Curmătura Mălăii. A fost identificată ca fiind cea mai bună zonă unde se pretează cel mai bine construirea unui domeniu schiabil, pentru că Vâful Ursu este acoperit de zăpadă tot timpul anului, având cea mai lungă perioadă a anului cu zăpadă. De pe Ursu sunt poteci în toate direcțiile, iar spectacolul acestuia, pe coastele din Groapa Mălăii, este de neegalat”, spune primarul localității Malaia, Gheorghe Dinculescu.

Mălaia oferă obiective turistice spectaculoase

În vârful Bucureasa, cel mai înalt punct al munților Căpățânii, primăvara aduce cu sine un spectacol de ghiocei, care înfloresc în mijlocul zăpezii. Aici, pe culmea Cocoșului, care urcă ușor spre vârful Zmeurăt la peste 1938 de metri, uneori se pot observa cocoși de munte. De pe Culmea Cocoșului coboară spre nord Plaiul Brătienilor, o potecă marcată de istoria locului, ce poate fi străbătută în aproximativ cinci ore. Aici se găsește și stâna cu același nume, amintind de familia de politicieni români Brătianu, care cândva dețineau acest munte. O cruce din piatră și o cișmea, ridicate în 1923, marchează începutul urcușului pe plai, în amintirea lor. Mălaia, un sat încântător, este considerat de localnici cel mai frumos sat din România, un loc plin de energie pozitivă unde soarele pare că răsare de două ori.

 

 

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *