Călimăneștiul redefinește turismul de relaxare în România

Călimănești continuă să se dezvolte în mandatul primarului Florinel Constantinescu

Stațiunea Călimănești e din nou pe val, surclasând Predealul pentru a doua lună consecutiv în lumea turismului. În februarie 2024, orașul turistic a păstrat bronzul pe podiumul național al destinațiilor turistice, atrăgând aproape 20.000 de vizitatori. E depășită doar de Poiana Brașov și Sinaia, dar când vine vorba de relaxare la băi, nimeni nu o întrece, lăsând mult în urmă Băile Felix și Herculane. Local, Călimănești rămâne vedeta județului Vâlcea, având cu mult mai mulți vizitatori chiar și decât Râmnicu Vâlcea. Stațiunile învecinate mai au mult de tras pentru a ajunge la nivelul său, chiar și comparativ cu propriile performanțe din anul anterior, când a avut cu peste 4.000 de turiști mai mult față de februarie 2023.

Primarul Florinel Constantinescu atribuie acest succes efortului comun al comunității și diversității ofertelor turistice. Subliniază că strategia pe termen lung a administrației este cheia acestor rezultate impresionante, garantând continuarea creșterii numărului de turiști.

În contextul campaniei electorale, opoziția a redus tonul criticilor pe rețelele sociale, după o perioadă în care a încercat să submineze realizările administrației locale prin diverse acuzații, care până la urmă nu au făcut decât să le scadă popularitatea. Acuzațiile că în Călimănești nu s-ar fi realizat nimic important sunt acum contrazise de fapte.

Staţiunea s-a remarcat în ultimii ani prin locaţii excelente pentru vacanţe relaxante, dar și pentru tratamente de diferite feluri. Oraşul a devenit un adevărat centru cultural, religios și turistic, ajungând să petreacă anumite weekenduri cu „casa închisă”, respectiv cu toate locurile de cazare ocupate.

Un lucru este cert: Călimăneştiul este într-o continuă dezvoltare, iar acest lucru se face pas cu pas, „din aproape în aproape”, cum îi place primarului Florinel Constantinescu să spună. În planurile acestuia sunt prevăzute noi proiecte pentru dezvoltarea atât a bazelor de agrement cât și a celor de tratament, fiindcă majoritatea turiștilor vin la Călimăneşti pentru tratament, însă, în ultimul timp, a luat amploare și turismul de recreere, care folosește apele geotermale prin piscine sau ștrandurile care s-au construit în ultimul timp.

Mai mult, dezvoltarea urmează să cunoască un nou impuls odată cu începerea forărilor pentru apă termală în zona Seaca, promițând o transformare majoră a sudului orașului, după ce partea de nord a cunoscut deja o creștere turistică semnificativă. Lucrările de forare pentru apă geotermală sunt așteptate să înceapă în această primăvară sau cel târziu la începutul verii, marcând un nou capitol în dezvoltarea Călimăneștiului.

Aceste proiecte de amploare demonstrează că progresul nu se întâmplă peste noapte, dar cu o viziune clară și muncă asiduă, obiectivele mari pot deveni realitate, chiar și peste așteptările celor mai optimiști localnici.

 

 

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *