Extremiștii AUR, în frunte cu Vlad Țepeș, țintesc un mandat la Râmnicu Vâlcea | AUR și PNL/PSD se diferențiază doar prin discurs, nu prin oameni

Vicențiu Mocanu, prezentat oficial de George Simion, candidatul AUR la Primăria Râmnicu Vâlcea

Vicențiu Mocanu, candidatul AUR la Primăria Râmnicu Vâlcea, a participat în data de 7 aprilie la Târgoviște, însoțit de o delegație de râmniceni, la evenimentul de prezentare a candidaţilor la alegerile europarlamentare.

Pe scenă au fost prezenți candidații la președinția consiliilor județene și la primăriile reședințelor de județ. Vicențiu Mocanu a fost prezentat oficial de Simion, drept candidatul care mizează pe locul de primar din Râmnic.

Printr-o declarație recentă despre eveniment, Vicențiu Mocanu se mândrește cu liderul de partid extremist, George Simion. De asemenea, nu uită să-l menționeze pe Vlad Țepes în discursul acestuia, respectând profilul de „luptători auriști” din extrema dreaptă.

Conform lui Mocanu, valorile lui Vlad Țepeș ne-au ghidat:

Vreau să îmi exprim profunda recunoștință față de președintele partidului nostru, domnul George Simion, pentru încrederea acordată, față de colegii mei din partid, atât de la nivel local cât și național, pentru sprijinul și munca lor asiduă. Este o onoare să fac parte din această echipă și să împărtășim aceleași idealuri și aspirații pentru România.

În spiritul valorilor care ne-au ghidat înaintașii, de la Vlad Țepeș până în zilele noastre, ne asumăm responsabilitatea de a proteja și dezvolta comunitatea noastră. Într-un moment atât de important, când toți candidații pentru primăriile din țară au fost anunțați, sunt mai motivat ca niciodată să ducem împreună lupta pentru un viitor mai bun. – a declarat recent, Vicențiu Mocanu (AUR).

Participanții la miting au avut parte de o scenetă de circa 30 de minute cu Vlad Țepeș, un turc care lua bătaie și o domniță în albastru. La final, președintele AUR, George Simion, și-a făcut poze alături de Vlad Țepeș.

În scenetă, Țepeș debitează un discurs cu mesaj aurist, combinat cu idei din „Games of thrones”, celebrul serial de pe HBO. „Am preluat jurământul făcut de tatăl meu Ordinului Dragonului ca să apăr creștinătatea. Însă până atunci, eu trebuie să-mi schimb țara. Trebuie să aduc bucurie poporului meu și să-l învăț cine este (…) Eu sunt cel care a venit să-mi salvez Neamul, să aduc belșug”, recita domnitorul.

În timpul transmisiei live, pe pagina de Facebook a lui Simion a fost ințiat un sondaj  cu întrebarea „Ce domnitor credeţi că ar putea face ordine în ţară în aceste vremuri?”, opţiunile de răspuns fiind Mihai Viteazul, Vlad Ţepeş şi Ştefan cel Mare. Însă, surprinzător, a câștigat Mihai Viteazul.

Circ istoric la lansarea candidaților AUR Foto: Cotidianul

Candidații AUR nu sunt diferiți de politicienii PNL-PSD | Rusofilul Cozmin Gușă a trăit și cu 500 €/lună, dar nu declară averile

Cozmin Gușă, anunțat recent ca posibil candidat AUR pentru Primăria Capitalei, și-a mărit consistent veniturile anul trecut.

Partidul extremist și-a lansat acum câteva luni candidatul oficial, cvasinecunoscutul Marian Enache, iar acum câteva săptămâni George Simion era de părere că l-ar susține pe Cristian Popescu Piedone, de la PUSL, formațiunea fondată de Dan Voiculescu, patronul Antenelor. Între timp, liderul AUR a declarat că l-ar putea arunca în luptă pe Gușă, fără să aibă însă acordul celorlalți membri ai conducerii partidului.

Așa cum scrie și Newsweek, Comentatorul Cozmin Gușă, consultant politic și patron de presă, are venituri oficiale extrem de modeste, în contradicție totală cu proprietățile pe care le deține. Dar nu toate apar și în declarația de avere depusă ca președinte al Federației Române de Judo.

Iată ce mai adaugă un articol Newsweek despre Gușă:

Conform informațiilor fiscale consultate de Newsweek Romania, Gușă a câștigat în 2023 venituri salariale brute de 175.000 lei. 

Din acești bani, suma de 137.843 lei (aproximativ 11.000 de lei pe lună) vine de la firma Angus Equity SRL, deținută de o altă companie care are licența radioului Gold FM unde Gușă apare zilnic pe post de analist politic.

Un salariu minim brut pe economie, 3.100 lei pe lună, a mai încasat de la Globalcom Group SRL, o companie pe care o deține în totalitate. În total, Gușă a câștigat lunar circa 2.800 euro net.

A trăit și cu 500 Euro pe lună

A fost un an de cinci ori mai bun decât cel anterior. În 2022, Gușă a câștigat mai puțin și dintr-o singură sursă: 30.716 lei de la Globalcom.  Adică doar 2.550 lei pe lună (circa 500 euro).

La fel și în 2021: 28.988 lei de la aceeași firmă. În acel an a mai încasat 15.795 lei și de la firma Press Media Electronic SRL. În anul pandemiei, ultimele două companii l-au plătit cu venituri salariale brute totale de 55.468. Adică 4.600 lei (circa 1000 euro) pe lună.

Plătit de propria firmă, de fiu sau de consultanți politici

Compania Globalcom Group SRL este deținută de 100% de Cozmin Gușă. Are doi angajați, Gușă și soția acestuia, și se ocupă de activități de consultanță pentru afaceri și management.

A avut o cifră de afaceri modestă de doar 81.000 lei în 2022, din care 40% au fost doar salariul lui Gușă. A avut o pierdere de 66.000 lei. În schimb are active imobilizate de 1,1 milioane lei.

Angus Equity SRL este deținută de fiul lui Cozmin Gușă, practicant de judo, care deține pe o companie cu un nume similar, Angus Resources SRL, licența pentru postul de radio Gold FM.

De abia înființată în 2022, firma fiului său a avut o cifră de afaceri de o jumătate milion de lei și un profit extrem de bun de 408.000 lei. În plus are active circulante, adică cel mai probabil bani în conturi, de 438.000 lei. Press Media Electronic SRL este o companie deținută de alți analiști – Bogdan Chirieac și Val Vâlcu de la DC News.

Nu-și declară toate proprietățile

Gușă a omis în declarația de avere din 2023, depusă ca președinte al Federației Române de Judo, să menționeze o casă din București de pe strada Aviator Mircea Zorileanu de 290 mp, plus două apartamente tot din  București – unul de 65 mp și altul de 55,61 mp.

În aceeași declarație de avere nu apar două motociclete ale sale – o Yamaha de 595 cmc și un Kawasaki de 249 cmc -, precum și un Aro de 2512 cmc.

Singura proprietate trecută în această declarație de avere este casa de vacanță de 488 metri pătrați din comunca Cornu de jos, județul Prahova, și o serie de terenuri, toate pe numele soției sale.

Gușă s-a remarcat ca unul dintre cei mai îndârjiți antivacciniști în timpul pandemiei COVID din 2020.

Ideea candidaturii lui Cozmin Gușă la primăria București a fost impusă de Simion. „Nu a fost discutată în AUR”, a declarat primvicepreședintele Dorin Lulea, unul din cei mai influenți lideri ai partidului extremist.

Cea mai mare amendă dată de CNA pentru dezinformare referitoare la războiul din Ucraina, către GOLD FM

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a sancţionat în anul 2022 postul Gold FM cu două amenzi, de 100.000 de lei şi, respectiv, de 10.000 de lei, pentru modul de reflectare a agresiunii Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei.

Potrivit unui comunicat al CNA transmis Agerpres, Consiliul a analizat rapoartele de monitorizare întocmite de direcţia de specialitate ca urmare a autosesizării şi a sesizărilor primite privind modul în care s-a reflectat în cadrul unor emisiuni de ştiri şi dezbateri subiectul agresiunii Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei.

Rapoartele analizate s-au referit la emisiuni difuzate în perioada 24 februarie – 18 martie de şapte posturi centrale de televiziune – Antena 1, Antena 3, Digi 24, Kanal D, Prima TV, Pro TV, TVR 1, precum şi de posturile de radio Digi FM şi Gold FM.

CNA a decis, având în vedere nerespectarea dispoziţiilor legislaţiei audiovizualului referitoare la asigurarea informării corecte, să sancţioneze postul Gold FM cu amendă de 100.000 de lei.

Consiliul a constatat că radiodifuzorul a încălcat prevederile articolului 3 alineatul (2) din Legea audiovizualului 504/2002, precum şi dispoziţiile articolului 64 alineatul 1 literele a) şi b) din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual la difuzarea emisiunilor „Scamatoriile Iosefinei” din 5 martie şi „Ce-i în Guşă şi-n căpuşă!” din 10 şi 11 martie.

De asemenea, pentru nerespectarea dispoziţiilor articolului 47 alineatul (3) la ediţia din 2 martie a emisiunii „Ce-i în Guşă şi-n căpuşă!”, CNA a sancţionat postul Gold FM cu amendă de 10.000 de lei.

Potrivit Pagina de Media, este vorba de emisiuni în care s-a afirmat că ucrainenii sunt nazişti care „antrenează paramilitar copii”, că ucrainenii sunt un neam de „şuţi, hoţi şi fete cu morală uşoară”, şi în care s-a discutat despre „detaşamente de copii pe modelul ISIS” şi despre limuzine care ar intra în România şi care au fund dublu, pentru a ascunde arme.

 

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *