Politicienii și promisiunile găunoase ale anului electoral 2024

Creșteri de taxe în 2025: ce ne așteaptă și cum ne afectează

Anul 2024, un an electoral agitat, ne-a adus primele runde de alegeri. Rezultatele încă se mai analizează, iar în față ne așteaptă parlamentarele și prezidențialele. Între timp, mediul economic, companiile și angajatorii stau cu sufletul la gură, așteptând ca acest spectacol de promisiuni să se termine. Pentru mulți dintre aceștia, îngrijorarea majoră este că 2025 va veni cu creșteri de taxe.

Este aproape o certitudine că taxele vor crește în 2025. Privind toți indicatorii macroeconomici din 2024, vedem deficite în creștere, datorie publică în creștere și un stat nereformat care, în loc să se restrângă, continuă să angajeze și să se extindă. Prima întrebare este: cu cât vor crește taxele și care taxe vor fi vizate?

A doua certitudine, împărtășită de mulți dintre noi, este că aceste creșteri de taxe se vor face în deplină lipsă de transparență. Așa ne-au obișnuit guvernele succesive în ultimii ani,  schimbări peste noapte ale codului fiscal, fără consultări cu beneficiarii, adică cu companiile private și contribuabilii.

Așa dar, odată ce „beția electorală” se va termina, cineva va trebui să plătească factura. Nu avem nicio îndoială că această factură va fi plătită de cei care deja plătesc. De ce? Pentru că în România există un mare procent de neplătitori de taxe. Gap-ul de TVA este cel mai mare din UE și este mult mai simplu să mai pună o povară pe cei care plătesc decât să-i caute pe cei care nu plătesc și fac evaziune.

Cu toate acestea, politicienii noștri continuă să jongleze cu promisiuni și speranțe nerealiste, ignorând realitățile economice și nevoile cetățenilor. Fiecare ciclu electoral ne arată același spectacol obositor: promisiuni lipsite de substanță, măsuri fiscale impuse pe ascuns și o profundă lipsă de responsabilitate față de contribuabili.

România se îndreaptă spre o criză financiară profundă dacă nu schimbăm radical modul în care sunt gestionate finanțele publice. Creșterea taxelor în 2025 este doar vârful aisbergului. Fără reforme reale, fără transparență și fără o responsabilitate clară din partea politicienilor, economia noastră riscă să se prăbușească, avertizează analiștii economici.

Cu toate acestea, politicienii noștri sunt surzi, sacrificați pe altarul promisiunilor electorale deșarte, vom fi tot noi, contribuabilii.

 

 

 

 

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *