Sparta Râmnicu Vâlcea, în premieră în Liga 3. A spulberat pe Iris Titulescu, în returul barajului de promovare

Sparta Rm Vâlcea triumfă și promovează în Liga 3

Sparta Râmnicu Vâlcea va juca în premieră în Liga 3, după ce a câștigat duminică categoric returul barajului de promovare, 4-0 i ISport Arena cu Iris Titulescu.

După 1-1 în deplasare în turul barajelor de promovare, ”spartanii” au câștigat fără emoții returul cu Iris Titulescu (Olt), scor 4-0.

Echipa pregătită de Mihai Lungan a deschis scorul în minutul 20 prin B. Mihăilă, care a punctat după o combinație cu Cazan. Vâlcenii s-au dezlănțuit însă după pauză și Cazan a făcut 2-0 în minutul 53. Abia intrat pe teren, A. Petrescu a dus scorul la 3-0 în minutul 59. Pușcatu a stabilit scorul final, 4-0, după ce a marcat în minutul 85.

Sparta a câștigat barajul de promovare cu Iris Titulescu cu scorul general de 5-1 și va juca în premieră în Liga 3. Va lua locul Coziei Călimănești, echipă care a retrogradat în acest sezon. Tot în al treilea eșalon mai sunt SCM Rm. Vâlcea, Viitorul Dăești și Flacăra Horezu.

Sparta Rm. Vâlcea: Dozescu – Dobre, Uță, Chebar, Bucei, Al. Chiripuș, D. Preda, Șt.Popa, Cazan, Mihăilă, Streinu. Au mai jucat: Zanfir, Petrescu, Pașoi, Pușcatu și Neamu.

Iris Titulescu: Zaharia – Mincă, Andronache, Ana, Vătui, Musa, Pîslaru, Dascălu, Ioncea, Beuș, Tuică. Au mai intrat: Comănescu, Burcea, Fărcășanu.

 

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *