Festivalul „Fii Cool la Cule, în Măldăreşti-Vâlcea” a încheiat cu succes cea de-a treia ediție

În perioada 19-21 iulie, cadrul istoric al culelor Greceanu și Duca a fost scena unei sărbători culturale ce a atras atenția locuitorilor , vizitatorilor din localitățile învecinate și turiștilor aflați în zona Horezu. Festivalul „Fii Cool la Cule, în Măldăreşti-Vâlcea”, ajuns la a treia ediție, a fost un eveniment organizat sub egida Consiliului Județean Vâlcea, care a reușit să îmbine armonios tradițiile locale cu modernitatea, într-un decor încărcat de istorie.
Scopul festivalului, clar definit încă de la prima ediție, a fost acela de a crea o punte de legătură între comunitățile locale și turiști, aducând împreună muzica și bucuria, în beneficiul atât al publicului cât și al artiștilor prezenți pe scenă. Cele trei zile de festival au fost animate de o varietate de concerte, de la muzica tradițională și folclor, până la armonii de muzică veche și ușoară, incluzând și interpretări ale unor piese contemporane foarte apreciate, toate prezentate de artiști de renume național și invitații lor speciali.
Pe lângă spectacolul muzical diversificat, participanții la festival au avut ocazia să se delecteze cu o ofertă culinară de excepție
Culele Greceanu și Duca au găzduit, într-o zonă special amenajată, producători locali care au servit delicatese tradiționale, oferind vizitatorilor o veritabilă experiență gastronomică.
Artiști precum Mandinga, Lora, Oana Radu și Adi de Vâlcea au fost doar câțiva dintre cei care au urcat pe scenă în acel weekend, oferind publicului un spectacol vibrant și de neuitat, consolidând astfel reputația festivalului ca unul dintre cele mai așteptate evenimente culturale din zonă.
Prin diversitate și calitate, ediția a treia a festivalului „Fii Cool la Cule, în Măldăreşti-Vâlcea” a fost un succes răsunător, promițând să continue tradiția și în anii următori.
