Sâmbătă, 3 august, toţi locuitorii comunei Mădulari sunt invitaţi la Ziua Comunei
Festivalul „Strugurel de Mădulari” promite spectacole și tradiții pe 3 august
Evenimentul va culmina cu un mega-spectacol de muzică susţinut de interpreţi cunoscuţi. Primarul social-democrat Daniel Dimulescu, împreună cu consilierii locali şi Asociaţia Culturală „Tradiţii Vâlcene”, organizează sâmbătă, 3 august, Festivalul „Strugurel de Mădulari”, care marchează Ziua Comunei, ediția a IX-a.
Evenimentul se va desfăşura în centrul localităţii, unde vor fi prezenţi, alături de localnici, şi personalităţi din viaţa politică şi administrativă a judeţului.
Organizatorii au pregătit mai multe momente speciale, iar pe scena amenajată în centrul localității va avea loc un concert folcloric susţinut de interpreţii de muzică populară consacraţi, formaţia de dansuri populare „Strugurel de Mădulari”, dar şi de elevii şcolilor prezente la eveniment. Cu acest prilej, primarul comunei, Daniel Dimulescu, Consiliul Local, cât şi întregul colectiv administrativ invită toţi cetăţenii comunei şi nu numai să participe la sărbătoarea „Zilei Comunei”.
„Suntem deosebit de onoraţi să vă invităm în data de 3 august 2024 la sărbătoarea localităţii noastre, cu specific românesc, „Strugurel de Mădulari”, ediția a IX-a, având posibilitatea să participați la un maraton muzical și de bună dispoziție, ce cuprinde: muzică populară, muzică de petrecere, dansuri populare și muzică uşoară, după următorul program“, a declarat primarul din Mădulari, social-democratul Daniel Dimulescu.
Locuitorii comunei, oaspeţii şi invitaţii de seamă, dar şi fiii satului răspândiţi prin lume se vor bucura de această nouă ediţie a Sărbătorii Comunei Mădulari.