Politicienii din eprubetă
Politica de eprubetă: România și politicienii de moment
Trebuie să renunțăm la a mai încerca să fabricăm politicieni de eprubetă. La fiecare rând de alegeri apar, ca din joben, o serie de indivizi care amețesc populația credulă cu tot felul de promisiuni fanteziste, își ating scopul, după care dispar în negura istoriei. România „educată” a lui Iohannis nu a învățat să discearnă deocamdată minciuna de adevăr, poate de aceea prind în continuare la public astfel de măscărici.
Sărmanul Vadim Tudor, părintele populismului din România post-decembristă s-ar întoarce în mormânt dacă ar vedea ce vajnici urmași a produs țara din care a făcut și el parte, la un moment dat. Șoșoacă și Simion sunt doar niște umbre ale prezentului care vor dispărea în neant, la fel ca și cei care întrețin în acest moment, din umbră, acest circ ieftin. Le dăm prea multă importanță unor agitatori care abia atât așteaptă: publicitate negativă.
În schimb păpușarii stau cuminți, în umbră, așteptând turul doi. Unde tot ei speră să iasă învingători. Le dăm o veste proastă: nici manevra lui Iohannis, de a-și propulsa o slugă pe post de candidat, în speranța că tot el va trage sforile din umbră nu are prea multe șanse de izbândă. Este tot un candidat de eprubetă, care promite că va lucra „în slujba țării”, în speranța că țara va fi de fapt sluga sa. Alegătorii au fost deja păcăliți o dată cu un așa-zis spirit german, care s-a dovedit a fi, în final, tot o fâsâială românească. Nu va mai merge, iar Ciolacu stă la pândă în „boșcheți”. Da, așa cum îl vedeți, cu mutrița aceea de șoarece umflat cu cimpoiul, Ciolacu este posibil să rupă, cu ajutorul AUR, pentru prima dată lanțul de iubire care lega România de dreapta politică la aceste alegeri prezidențiale.
Este doar un calcul politic simplu: PSD și PNL nu fac majoritate nici separat, nici împreună, așa că le trebuie o nouă balama. Ei sunt de fapt în competiție unul cu altul, și se presupune că oricare dintre ei, care ar intra în turul doi cu Simion sau Lasconi ar câștiga. Ar fi însă o tragedie pentru noi, așa cum este și pentru americani faptul că, din milioane de politicieni, au ajuns să nu aibă alternativă la haosul Trump. Iar în acest timp românii stau la coadă, nu ca pe vremea lui Ceașcă, la pâine și lapte, acum li se promit case, credite tăiate și alte bazaconii. Ce va urma? Fiecare dintre noi să aibă la dispoziție o vilă în Acapulco și un negru mititel care să ne facă vânt cu evantaiul în timp ce stăm liniștiți la soare? Orice este posibil. Trebuie să îi dăm doar o idee lui Simion și rezolvă el tot, semnăm un contract și gata, ne-am vândut votul și iluziile pentru veșnicie.




