Regia de Drumuri şi Poduri Vâlcea, profit brut de numai 420.000 de lei anul trecut

Profitul RAJDP Vâlcea: venituri impresionante în 2023

Conform raportului administratorilor pentru 2023, Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri Vâlcea a realizat anul trecut venituri de 69,4 milioane de lei și un profit brut de 420.000 lei. RAJDP Vâlcea, înfiinţată prin reorganizarea Direcţiei Judeţene de Drumuri şi Poduri Vâlcea, în baza deciziei Consiliului Judeţean Vâlcea nr. 107/01 octombrie 1992 este organizată ca regie autonomă de interes public judeţean. Regia Autonomă Judeţeană Drumuri şi Poduri Vâlcea este unitatea de construcţii prin care Consiliul Judeţean Vâlcea administrează şi întreţine reţeaua rutieră de drumuri judeţene. Judeţul Vâlcea este proprietar al Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri Vâlcea, conform prevederilor din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţă corporativă a întreprinderilor publice, iar prin Consiliul Judeţean Vâlcea, are calitatea de autoritate publică tutelară. Prin dispoziţia preşedintelui Consiliului Judeţean Vâlcea nr. 42 din 29 ianuarie 2021, a fost constituită Comisia de analiză a activităţii administratorilor RAJDP Vâlcea. Comisia de analiză are ca atribuţie să evalueze anual activitatea administratorilor, respectiv execuţia contractelor de mandat şi a planului de administrare, pentru a se asigura că sunt respectate principiile de eficienţă economică şi profitabilitate în funcționarea RAJDP Vâlcea, pe baza rapoartelor anuale de activitate ale acestora şi să elaboreze, în acest sens, informări anuale pentru şedinţele Consiliului Judeţean Vâlcea. Raportul de evaluare are ca scop evidenţierea principalelor rezultate obţinute în anul 2023 de către RAJDP Vâlcea și vizează îndeplinirea obligaţiilor ce revin administratorilor, conform contractelor de mandat, obiectivelor şi indicatorilor de performanţă financiari şi nefinanciari, aprobaţi de către autoritatea publică tutelară.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *