Vâlcea, punctaj maxim în startul campionatului. Dandea a dat lovitura la Tg. Cărbunești
SCM Rm. Vâlcea a bifat vineri și primul succes în deplasare din actualul sezon al Ligii 3, 1-0 la Târgu Cărbunești, cu Gilortul.
Pe gazonul execrabil de la Tg. Cărbunești, echipa lui Eugen Beza a măcinat în gol 89 de minute, fără a reuși să aibă ocazii mari. Nu a făcut un joc foarte bun, comparabil cu prestațiile din cupă, dar totuși a reușit să câștige.
Fundașul venit de la Liga 1, Alex Dandea a dat lovitura în minutul 90, când a marcat cu o execuție de atacant cu un șut din interiorul careului, după ce Bogdan Rusu deviase cu capul centrarea lui Radu Georgescu.
Minerii de la Gilortul au evoluat în inferioritate din minutul 51, când Bucur a fost eliminat pentru două cartonașe galbene. Chiar și așa, gazdele au avut o bară, în minutul 79, când șutul lui Dănescu de la 30 de metri a zguduit transversala porții lui Gherghuș.
După golul lui Dandea din final, minerii din tribune au scuipat și aruncat cu obiecte către banca vâlceană, amintind de vremurile lui Miron Cozma. Pentru că a reacționat, delegatul SCM-ului, Marian Teodorescu a primit cartonașul roșu. Jucătorii vâlceni i-au dedicat însă la final colegului lor victoria, Teodorescu aniversându-și sâmbătă ziua de naștere.
Cu vâlceanul Roncea în echipă, Gilortul a oferit pe teren o replică dârză, a arătat ca echipă de play-off, dar clubul a oferit la final o cronică penibilă a jocului, una mai mult decât subiectivă, în care a comentat mai mult arbitrajul.
Cu două victorii din tot atâtea jocuri, SCM este liderul Seriei 8 din Liga 3, singura echipă cu punctaj maxim după două etape. În plus, trupa lui Eugen Beza este calificată și în grupele Cupei României, unde așteaptă să își afle adversarii.
SCM: Gherguș – Georgescu, Dandea, Pîrvulescu (46′ Iana), Sălcianu – Gliga (65′ Popescu), Ionescu, Pîrvu (65′ Olaru), Neagu (65′ Neicu) – Rusu, Ivan. Antrenor: Eugen Beza.
Transfer de la Dinamo
SCM Rm. Vâlcea continuă campania de transferuri și a adus un fundaș stânga de la Dinamo București. Astfel, în Zăvoi a ajuns Vlad Serafim (19 ani), jucător care vine sub formă de împrumut pentru un an de la clubul de prim eșalon. Pe postul de fundaș stânga, SCM îi mai are pe Gliga și Orbișor. După aducerea lui Serafim, Vâlcea a încheiat campania de transferuri din această vară.