Gunoaiele, o povară pentru primării. Constantin Cîrstina: „Suntem la capătul puterilor!”
Primarul comunei Orlești, Constantin Cîrstina, a tras un semnal de alarmă asupra situației cu care se confruntă administrația locală în privința gestionării deșeurilor și a bugetului. Potrivit acestuia, la finalul fiecărui an financiar, primăriile se lovesc de imposibilitatea de a îndeplini toate obligațiile bugetare asumate, iar problema gunoiului devine tot mai greu de gestionat:
”Bugetul — ca în fiecare an de când sunt în administrație — ajunge la sfârșitul anului să ne pună în imposibilitatea de a ne îndeplini toate obligațiile asumate prin bugetul de la începutul anului. Așteptăm rectificarea promisă”, a declarat Constantin Cîrstina. Problema colectării gunoaielor, însă, este cea care afectează grav nu doar bugetul local, ci și nervii cetățenilor și ai administrației.
O problemă complicată
Gestionarea deșeurilor este o provocare constantă pentru comuna Orlești. Primăria este obligată să plătească lunar sume considerabile pentru salubrizare, între 20.000 și 40.000 de lei, fără să poată recupera banii la timp de la populație: „Plătim mai întâi către firma de salubrizare, după care încasăm banii de la populație pe contractele existente. Este o presiune financiară extraordinar de mare pe bugetele locale ale primăriilor,” a explicat primarul.
Contract expirat și incertitudini
Cîrstina a subliniat că dificultățile nu se opresc aici. Contractul cu firma de salubrizare a expirat, iar noile reglementări complică procesul de încheiere a unor noi parteneriate. „Ni se pun mai multe obstacole. Trebuie să încheiem noi, primăriile, un contract cu cel care preorganizează gunoiul, cu cel care îl transportă… sunt mai mulți pași destul de grei.”
În plus, primarul comunei Orlești și ceilalți edili din județ trăiesc cu speranța că se va deschide în sfârșit groapa de gunoi de la Roești, care ar putea rezolva o parte din problemă: „Așteptăm cu sufletul la gură să se întâmple acel fenomen ca operatorul unic județean de salubrizare să preia această problemă,” a spus primarul. Din păcate, situația este incertă și fără un termen clar de rezolvare.
Bugetul, sub presiune
Primarul din Orlești subliniază că bugetul local suferă enorm din cauza costurilor ridicate ale colectării gunoiului: „Sunt bani care pleacă din bugetul unei localități. Contractul pentru un cetățean la Orlești este de 15 lei pe lună și nu facem față.”
Constantin Cîrstina recunoaște că gestionarea acestei crize nu a fost întotdeauna optimă, dar este convins că soluția se află în mâinile autorităților județene: „Este o problemă pe care eu personal nu am gestionat-o cum trebuie. Am așteptat să se întâmple ceva care, din păcate, nu s-a materializat.”
O criză generalizată
Nu doar comuna Orlești se confruntă cu aceste dificultăți. Criza gunoaielor afectează multe localități, iar soluțiile întârzie să apară: „Gunoiul este o problemă a tuturor primăriilor,” a conchis Cîrstina, cu speranța că în curând, va găsi o soluție viabilă pentru toți cetățenii săi.
Această criză tot mai acută a deșeurilor ridică semne de întrebare și nevoia de acțiuni concrete din partea operatorului regional pentru a evita ca bugetele comunelor să fie sufocate de costurile exorbitante ale salubrizării.