După ce ușile NATO, Comisiei Europene și Parlamentului European i-au fost închise cu eleganță, domnul Klaus Iohannis se întoarce acasă. Nu de voie, ci de nevoie, căci nici la Bruxelles, nici în alte centre de putere ale Europei nu i s-a găsit vreo „funcțioară” călduță. Așadar, ce face președintele nostru rămas pe dinafară? Se îndreaptă spre țara lui, unde sinecurile politice sunt la ordinea zilei și unde un mandat parlamentar poate fi obținut mai ușor decât o programare la medicul de familie.

Se zvonește că președintele nostru, după ce ne-a binecuvântat cu două mandate la Cotroceni, ar vrea să candideze la Senat sau Camera Deputaților pe listele PNL. Și, de ce nu? Nu-i destul că PNL și-a pierdut identitatea, prestigiul și orice urmă de credibilitate în ochii alegătorilor, acum se pregătesc să ne ofere un nou episod tragicomic: Klaus Iohannis, senator sau deputat.

De la Cotroceni la cimitirul electoral

PNL-ul, odată un partid cu istorie, este acum pe marginea prăpastiei. Și nu mă refer la prăpastia metaforică, ci la prăpastia reală, acolo unde se odihnesc politicienii care au eșuat lamentabil. Căci nu mai este niciun secret: sub „măiastra” conducere a lui Iohannis, PNL a căzut în sondaje, iar cetățenii au transmis clar că nu mai au răbdare pentru festivismele sale.

Nominalizarea lui Iohannis pe listele PNL ar fi, fără îndoială, o auto-sabotare electorală de proporții epice. Însă, ce-i drept, logica politică românească a sfidat mereu bunul-simț. Pentru liberali, pare că orice decizie care garantează pierderea încrederii publice e o strategie viabilă. În definitiv, cine mai are nevoie de electorat când ai de partea ta sinecurile și funcțiile călduțe?

O sinecură pentru Klaus

În politica românească, orice este posibil. Dacă Iohannis va candida, va fi nevoie de o modificare a legii, desigur. Așa că, într-un maraton de eficiență legislativă – probabil singurul de acest fel – PNL a depus deja un proiect pentru modificarea legii alegerilor, o inițiativă care va fi votată „la urgență maximă”. Și de ce n-ar fi? Când vine vorba de sinecuri pentru cei mari, urgența devine cuvântul de ordine.

Desigur, PSD va juca și el rolul său în această piesă de teatru grotescă. Cu o ironie amară, liderul PSD, Marcel Ciolacu, și-a permis chiar să facă „mișto” de situație, sugerând că Iohannis ar putea candida pe listele comune PNL-PSD. Râsete? Sigur. Dar într-o politică unde interesul poartă fesul, e doar o chestiune de timp până când cei doi rivali tradiționali vor face front comun pentru a-și menține privilegiile.

Un deja vu politic

Dacă  se pare că am mai auzit povestea asta, nu ne înșelăm. Aceeași modificare legislativă a fost introdusă în 2004 pentru a-i permite lui Ion Iliescu să candideze la Senat. După 20 de ani, suntem exact în același loc, cu un alt fost președinte căutând un „locșor” în Parlament. Evoluție? Mai degrabă, stagnare.

Iohannis, care pare că și-a petrecut mandatele într-o vacanță perpetuă la Cotroceni, refuză să părăsească scena discret. În loc să se retragă cu un strop de demnitate, el se zbate acum pentru un loc în Parlament, o instituție deja sufocată de „papițoi” și impostori, așa cum toți observăm cu dezgust privind actuala clasă politică.

Tragicomedie la București

Ceea ce vedem acum nu este altceva decât o tragicomedie politică, unde singurul obiectiv pare a fi acela de a menține status lucrurilor. Iar pentru Iohannis, sinecura devine un scop în sine, un refugiu după ce cariera sa internațională a fost redusă la un eșec monumental.

Prin urmare, în România, chiar și când totul pare pierdut, sinecurile sunt veșnice. Iohannis va candida, PSD și PNL se vor înțelege, iar noi vom privi, neputincioși, cum istoria se repetă într-o buclă interminabilă de impostură și mediocritate.