”Lupii negri” pierd în ultima secundă meciul de la Voluntari

Echipa de baschet masculin CS Vâlcea 1924 a cedat vineri primul joc din actualul sezon al Ligii Naționale, în deplasare, 90-92 cu CSO Voluntari.

Startul de meci de la Voluntari a fost unul alert, cu multe puncte de fiecare parte, 12-11 după prima jumătate din sfertul inaugural. A urmat un parțial impresionant pentru echipa echipa vâlceană, de 16-4, cu Kadre Gray în prim plan. Astfel, după 10 minute, vâlcenii conduceau cu 29-19 pe terenul uneia din echipele favorite la semifinale în acest sezon.

Trupa lui Alvarez a menținut ecartul până în a doua jumătate a sfertului secund, după care ilfovenii au revenit nou aproape. Echilibrul s-a păstrat și la cabine se intra cu scorul de 48-49 pentru CS Vâlcea 1924.

Foto credit: Catalin Margarit / PinPhoto

Echilibrul s-a păstrat între cele două echipe în sfertul al treilea, astfel că scorul era egal după disputarea a 30 de minute, 68-68.

În ultimul sfert, jocul a căpătat accente dramatice, iar cele două echipe s-au succedat la conducere.  Înainte de ultimele două minute de joc, Kadre Gray își ducea echipa în avantaj, când mai rămâneau 48 de secunde.

Gray a împărțit liberele când mai erau 14 secunde și scorul devenea egal, 90-90. CSO Voluntari a beneficiat de ultimul atac, iar Caffey a fost faultat când mai erau 2.4 secunde pe tabelă, fără ca Vâlcea să fie în penalizare. Apărarea vâlceană a fost visătoare la ultima repunere, iar Sullivan lăsat singur a adus victoria gazdelor, 92-90. Kadre Gray a fost cel mai bun jucător al haitei,  cu 27 de puncte, 5 pase decisive și 3 recuperări.

CS Vâlcea 1924: Gray (27), Davis (19), Penn (13), Hudson (12), Sabin (10), Uță (6), Barnes (2), Ciriperu (1), Ciucă, Blidaru.

Foto credit: Catalin Margarit / PinPhoto

 

 

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *