”La Călimănești, proiecte de 65 de milioane de euro în acest exercițiu financiar, dar cofinanțarea rămâne o provocare”
Orașul-stațiune Călimănești, o destinație cunoscută pentru apele termale și peisajele sale de vis, trece printr-o perioadă de transformare majoră. În ultimii 12 ani, sub conducerea primarului Florinel Constantinescu, localitatea a beneficiat de investiții semnificative, care au transformat-o într-un model de dezvoltare urbană și turistică. Cu toate acestea, succesul vine la pachet cu provocări, în special financiare, care pun presiune pe administrația locală:
„În 12 ani de când am preluat frâiele orașului-stațiune Călimănești, am implementat proiecte în valoare de 20 de milioane de euro. Acum, în această etapă de finanțare, avem proiecte în derulare de 65 de milioane de euro. Practic, am atras fonduri de trei ori mai multe într-un timp mult mai scurt. Aceasta îmi aduce satisfacții, dar și o stare de neliniște, pentru că avem nevoie de bani pentru cofinanțarea acestor proiecte”, a declarat primarul Florinel Constantinescu.
Provocările fondurilor europene
Atragerea de fonduri europene nu este lipsită de obstacole. Deși Uniunea Europeană pune la dispoziție sume semnificative pentru dezvoltare, primarii din toată țara, inclusiv cel din Călimănești, se confruntă cu dificultăți legate de cofinanțare.
„Statul vine și ne spune că nu am fost în stare să absorbim fondurile, dar nu ne oferă sprijin real pentru cofinanțare. În teorie, putem accesa împrumuturi din Trezorerie, dar acestea vin cu dobânzi, iar noi nu avem voie să depășim un anumit grad de împrumut. Avem o sumă importantă care trebuie absorbită, iar investițiile trebuie realizate. Este o provocare enormă, dar nu putem renunța la niciun proiect, pentru că toate sunt esențiale pentru dezvoltarea localității”, a explicat primarul Constantinescu.
Proiecte ample pentru dezvoltarea solidă a orașului
Primăria Călimănești are în derulare proiecte care vizează infrastructura, turismul și dezvoltarea economică. Aceste proiecte, analizate cu atenție de către administrație, sunt fundamentale pentru transformarea orașului într-un pol turistic și economic de top în România:
„Am luat toate aceste proiecte la analiză și le-am evaluat din punct de vedere al necesităților și al oportunității. Am ajuns la concluzia că nu putem renunța la niciunul, având în vedere importanța dezvoltării durabile pe care o urmărim. Luăm în calcul și împrumuturi din Trezorerie, pentru că altfel nu avem cum să finalizăm investițiile”, a subliniat primarul.
Birocrația și lipsa de sprijin guvernamental
Una dintre cele mai mari dezmăgiri ale administrației din Călimănești este birocrația și lipsa sprijinului financiar din partea Guvernului. Proiectele finalizate în etapa precedentă de finanțare sunt încă în așteptarea fondurilor de rambursare, deși cererile au fost trimise cu mai bine de 11 luni în urmă.
” Am terminat proiectele din etapa trecută de finanțare și, de peste 11 luni, așteptăm să primim banii, în urma cererii de rambursare. Noi am pus acești bani pentru a finaliza proiectele la timp, pentru că, altfel, ar fi trebuit să le finanțăm din bugetul local, ceea ce nu ne putem permite”, a declarat Florinel Constantinescu.
Viitorul orașului-stațiune
În ciuda dificultăților, primarul este optimist în privința viitorului Călimăneștiului. Proiectele aflate în derulare vor transforma orașul într-o destinație turistică modernă și competitivă, atrăgând atât turiști, cât și investitori.
„Această perioadă este crucială pentru viitorul orașului. Trebuie să facem tot ce ne stă în putință pentru a absorbi fondurile europene și a realiza proiectele de infrastructură și turism pe care ni le-am propus. Călimăneștiul are un potențial uriaș, iar noi nu vom renunța la visul nostru de a-l dezvolta într-o stațiune modernă și atractivă pentru toți”, a concluzionat primarul Constantinescu.
Prin urmare, chiar dacă drumul dezvoltării este plin de provocări, Călimăneștiul continuă să își consolideze poziția de oraș-stațiune de top, cu un viitor promițător, bazat pe fonduri europene și investiții strategice.